Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A început judecata în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Avocat: Asta echivalează cu o recunoaștere

Cinci ani, o familie distrusă şi nici un vinovat. Abia azi a început judecata în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Cu lacrimi în ochi, tatăl agentului ne-a mărturisit că trăieşte doar pentru a obţine dreptate pentru singurul lui copil. Fostul ministru de interne, Gabriel Oprea, al cărui drum îl deschidea Gigină a fost şi el prezent în sala de judecată. Acuzat de ucidere din culpă, Oprea se consideră în continuare nevinovat.

de Corina Matlinschi

la 22.10.2020 , 20:43

  • Procesul a început după 5 ani de la accident
  • Două ore a durat primul termen în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină

Cornel Gigină, tatăl fostului polițist: Nu cerem nimic altceva. Doar adevărul. Toţi avem copii, numai eu nu mai am copii.

Două ore a durat primul termen în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. În faţa judecătorului de la Tribunalul Bucureşti, Gabriel Oprea a cerut să se schimbe încadrarea juridică pentru ucidere din culpă - la o faptă pentru care ar putea primi mai puţini ani de închisoare.

Daniel Ionaşcu, avocat: Asta din punctul nostru de vedere echivalează cu o recunoaştere.

Cornel Gigină, cu ochii în lacrimi, la primul termen de judecată în dosarul morții fiului său
Vezi și

Gabriel Oprea: O judecată dreaptă. Având în vedere că există hotărârea defintivă a înaltei curţi că acel tragic accident nu are nici o legătură cu atribuţiile de serviciu.

Ce acuzații i se aduc lui Gabriel Oprea

Procurorii spun că încă de la începutul mandatului, Gabriel Oprea a încălcat legea şi a cerut ca la însoţirea sa permanentă să fie un dispozitiv al Poliţiei Rutiere în care să se afle şi un motociclist.

În seara zilei de 20 octombrie 2015, Bogdan Gigină îi deschidea calea fostului ministru de interne, care mergea spre casă. Pe ploaie, Bogdan Gigină nu a observat la timp o zonă, slab iluminată, unde se făceau lucrări, şi a căzut într-o groapă. A murit la scurt timp, la spital.

Corina Matlinschi, reporter Observator: Groapa care era aici pe strada Știrbei Voda a fost astupată cu nisip, la doar o zi de la moartea polițistului și mai apoi asfaltată. În schimb, a durat 5 ani sa înceapă judecata care să stabilească cine o sa plătească pentru moartea tânărului de 28 de ani, care abia își întemeiase o familie.

Cornel Gigină: Trăim pentru acest lucru, noi nu mai avem pe nimeni. Era singurul copil, singura bucurie. Dacă se va afla adevărul o să avem şi noi o împăcare sufletească ca părinţi.

Tot astăzi, părinţii i-au cerut judecătorului înregistrarea din dispecerat din seara tragediei.

Daniel Ionaşcu, avocat: Trebuie să auzim acea discuţie! Ce s-a transmis din maşina domnului Oprea, de către şofer, de către aghiotant şi mai cu seamă în mediul ambiental dacă domnul Oprea se aude pe acea înregistrare.

La 5 ani distanţă, dosarul morţii lui Bogdan Gigină este departe de o decizie definitivă. O tragedie care a îngenunchiat doi părinţi. Nici colegii lui de la Brigada Rutieră n-au uitat.

Stancu Alexandru, poliţist Brigada Rutieră: Un coleg pe care te puteai baza, tot timpul cu zâmbetul pe buze. Viaţa are prioritate şi indiferent de misiunea pe care o avem şi graba care o necesită orice misiune de genul trebuie să avem grijă de noi.

Alexandru este poliţist pe motor de 13 ani şi i-a fost coleg lui Bogdan. Recunoaşte că misiunile lor nu sunt deloc uşoare, însă au învăţat să-şi cunoască limitele şi să fie ei de două ori mai atenţi în trafic.

Stancu Alexandru, poliţist Brigada Rutieră: Din păcate, a fost nevoie de o tragedie pentru ca lucrurile să revină pe un făgaş normal misiunile noastre au rămas la fel de prioritare şi la fel ca şi până acum prioritatea este ca misiunea să se facă până la capăt fără vreun incident.

Următorul termen în proces este pe 20 noiembrie, când vor fi audiaţi părinţii şi soţia lui Bogdan Gigină.

Corina Matlinschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » A început judecata în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Avocat: Asta echivalează cu o recunoaștere