Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Necazul de la 1 februarie". Iulian Dumitrescu a vorbit pentru prima dată despre dosarul în care e acuzat de DNA că a luat mită 16 milioane de lei

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este inculpat pentru luare de mită în cuantum de peste 16 milioane de lei şi fals în declaraţii, a vorbit pentru prima oară public despre punerea sa sub acuzare, referindu-se la dosarul DNA în termeni precum ”momentul greu pe care l-am avut” şi ”necazul de la 1 februarie”.

de Redactia Observator

la 10.05.2024 , 22:28

"Necazul de la 1 februarie". Iulian Dumitrescu a vorbit pentru prima dată despre dosarul în care e acuzat de DNA că a luat mită 16 milioane de lei - Inquam Photos / Octav Ganea

”Evident că sunt emoţionat, e un moment deosebit pentru mine astăzi, dragi prieteni, dragi colegi, e primul meu discurs după necazul de la 1 februarie. E destul de simplu, dar în acelaşi timp e şi destul de complicat să vă spun câteva cuvinte. Toţi oamenii au momente grele în viaţă. Şi eu am avut un moment greu la februarie, dar oricum nu se compară cu momentele grele pe care le are orice familie atunci când vine vorba de sănătatea părinţilor, copiilor, soţiei sau fraţilor. Astea-s momente grele, care nu se compară cu nimic. În pofida la ce va crede multă lume, o experienţă aşa de dură te schimbă mult în bine. Îţi dai seama cine-s prietenii, pe cine te poţi baza, devii mult mai conştient că în politică cu cât urci mai sus poţi să şi cazi, poţi să fii rănit şi poţi să alegi să te retragi sau poţi să alegi să continui. Unii ar spune că e o dovadă de curaj să alegi să continui, să nu te retragi şi sper ca cei mai mulţi dintre prahoveni să creadă asta despre mine”, a afirmat Iulian Dumitrescu, vineri, într-un discurs citit la lansarea candidaturii sale şi a celorlalţi reprezentanţi ai PNL Prahova pentru alegerile locale.

Dumitrescu s-a mai referit la dosarul DNA folosind sintagma "momentul greu pe care l-am avut"

Dumitrescu s-a mai referit la dosarul DNA folosind sintagma ”momentul greu pe care l-am avut”, fără a face vreo referire la acuzaţiile concrete care i se aduc. Preşedintele urmărit penal al PNL Prahova a susţinut, în faţa reprezentanţilor PNL prezenţi la evenimentul de lansare a candidaturilor, că e normal să vrea să continue proiectele sare construite ”pentru prahoveni”, spunând că nu vrea să se năruiască munca sa de trei ani de zile.

Articolul continuă după reclamă

El a acuzat o ”campanie mizerabilă pe presă orchestrată” împotriva sa şi a spus că lupta sa politică în Prahova este cu ”clanul Cosma”, făcând referire la familia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

La evenimentul de lansare a candidaturilor PNL în Prahova nu a participat niciun reprezentant al conducerii centrale a partidului, acest eveniment nefiind anunţat de către biroul de presă al PNL Prahova decât pentru o parte a jurnaliştilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Necazul de la 1 februarie". Iulian Dumitrescu a vorbit pentru prima dată despre dosarul în care e acuzat de DNA că a luat mită 16 milioane de lei