Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nenorocire în Ajunul Crăciunului. Un bărbat a murit, după ce șoferița mașinii în care se afla s-a înfipt într-un stâlp, în Arad. Femeia, în stare gravă

Accident mortal în Ajunul Crăciunului. Un bărbat de 64 de ani s-a stins din viaţă, după ce șoferița mașinii în care se afla a pierdut controlul volanului, a părăsit şoseaua și a intrat direct într-un stâlp de iluminat. Femeia, aflată în stare de inconștiență, a fost preluată de un elicopter SMURD.

de Redactia Observator

la 24.12.2022 , 16:53

Un bărbat a murit, după ce șoferița mașinii în care se afla s-a înfipt într-un stâlp Un bărbat a murit, după ce șoferița mașinii în care se afla s-a înfipt într-un stâlp - ISU Timiş

Pompierii au fost chemați sâmbătă să intervină la un accident rutier produs pe Calea Aradului, în localitatea Periam.

''S-au deplasat de urgență la fața locului 10 pompieri din cadrul Stației Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 2 ambulanțe SAJ. În autoturism se aflau 3 persoane, dintre care, 2 victime rămase blocate. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD Arad. La sosirea echipajelor la locul accidentului, un bărbat (aproximativ 65 ani) a fost declarat decedat, iar o altă victimă, o femeie, în stare de inconștiență, a fost preluată de către elicopterul SMURD. O tânără în vârstă de aproximativ 16 ani a fost evaluată medical la locul intervenție, suferind atac de panică'', transmite ISU Timiș.

Polițiștii precizează că femeia, în vârstă de 48 de ani, a condus un autovehicul pe DJ682 dinspre localitatea Periam către Arad, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Nenorocire în Ajunul Crăciunului. Un bărbat a murit, după ce șoferița mașinii în care se afla s-a înfipt într-un stâlp, în Arad. Femeia, în stare gravă