Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ninsori, lapoviţă şi viscol puternic, la început de decembrie. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile, în Bucureşti şi în ţară

Potrivit meteorologilor, în zilele următoare vor fi precipitaţii în aproape toată ţara, în zonele montane predominând ninsorile.

de Redactia Observator

la 01.12.2017 , 15:04

UPDATE 14:59 - Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de ninsori și viscol în zonele montane din 14 județe aflate în Moldova, Muntenia și Transilvania.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 1 decembrie, ora 21:00 — 2 decembrie, ora 18:00, în marja informării meteo, sunt prognozate precipitații în majoritatea regiunilor. Astfel, În Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15 — 20 l/mp și pe arii restrânse 25 — 30 l/mp. Totodată, în Transilvania și Maramureș, precum și la munte, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar izolat se va semnala polei.

Articolul continuă după reclamă

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi și în restul Moldovei, Dobrogea și Bărăgan, cu viteze de 50 — 55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum și pe litoral, vor fi rafale de 60 — 70 km/h.

De asemenea, pe 2 decembrie, între orele 1:00 și 13:00, va fi în vigoare o atenționare Cod galben de vreme rea, în 14 județe: Suceava, Neamț, Bacău, vestul județului Vrancea, Covasna, Harghita, cea mai mare parte a județului Brașov, sudul județelor Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj (zona de sud), respectiv nordul județelor Hunedoara, Alba și Sibiu.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind și spulberând zăpada.

Ştirea iniţială:

Vremea se răceşte la început de decembrie. Potrivit meteorologilor, în zilele următoare vor fi precipitaţii în aproape toată ţara, în zonele montane predominând ninsorile.

Sâmbătă, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se va răci în special în nord şi nord-est. În Muntenia şi Dobrogea va ploua şi local se vor cumula peste 15...20 l/mp, în Oltenia şi sudul Moldovei vor fi mai ales ploi, iar în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania se vor semnala local precipitaţii mixte.

În nordul şi centrul Moldovei şi la munte vor predomina ninsorile.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în est şi în sud-est, precum şi în zona montanã înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei şi 11...12 grade pe litoral, iar cele minime vor fi de la -4 grade în estul Transilvaniei pânã la 6...7 în sudul Dobrogei.

Duminică, vremea va fi închisã şi vor fi precipitaţii cu caracter temporar în toată ţara. 

În estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţă şi ninsoare, local mai însemnate cantitativ şi cu depunere de strat de zăpadă.

La munte va ninge, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montanã înaltã şi în sud-est. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 12 grade, uşor mai ridicate în deltã şi pe litoral, iar cele minime în general între -3 şi 6 grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Ninsori, lapoviţă şi viscol puternic, la început de decembrie. Vezi prognoza meteo pentru următoarele zile, în Bucureşti şi în ţară