Antena Meniu Search
x

Video Noaptea Albă a Cercetătorilor la Craiova. Roboții programați de studenți, vedetele evenimentului

În Craiova a fost o seară memorabilă pentru pasionații de tehnologie, inovație și cercetare. Experimentele științifice au ieșit din laboratoarele Universității din Craiova și au fost prezentate vizitatorilor la Noaptea Albă a Cercetătorilor. Ochelarii de realitate virtuală, realitate augmentată sau roboții programați de studenții craioveni s-au bucurat de succes, mai ales printre copii. 

de Redactia Observator

la 26.11.2022, 13:37

Vezi și

Răzvan Lupu este inginer la Infrastructura de Cercetare a Universității din Craiova. A venit la noaptea cercetătorilor cu ochelarii de realitate augmentată la configurația cărora a lucrat în ultimul an. 

Răzvan Lupu, inginer Universitatea din Craiova: S-a dezvoltat în decursul a aproape 12 luni. Este încă în curs de dezvoltare și îmbunatățire dar avem o variantă finală. A fost destul de provacatoare toată aplicația asta pentru că am avut foarte multe inconveniente dar am reușit și a ieșit ceva foarte interesant. 

Și roboții sau prototipurile de mașini electrice au atras sute de curioși. 

Inginer: Este dotata cu un sistem senzorial foarte complex, cameră video pentru preluarea imaginilor în timp real, microfoane unidirecționale. Este programat de studenții noștrii astfel încât să dezvolte diverse aplicații. Robotul este capabil să întrețină un dialog. 

Mihail Stoicescu, referent universitar: Scoatem curent din lămâi, stabilizăm tensiunea și în acest montaj demonstrativ alimentăm acești consumatori. Scopul acestui circuit este de a elimina pe viitor dispozitivele poluante, tehnologiile poluante. 

Noaptea Albă a Cercetătorilor a atras sute de copii, părinți, dar și profesori de la școlile și liceele din Dolj. 

Profesoară: Am multe colege care activează în domeniul facultății de chimie și ăsta e și motivul pentru care mi-am adus elevii de la țară, din mediul rural. Să vadă experiențele care se țin aici pentru că la țară este greu, nu avem laboratoare și nu ai unde să vezi atâtea. 

Dacă facultățile tehnice și-au expus echipamentele de ultimă generație, cei de la educație fizică și sport au organizat un dans sportiv. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Noaptea Albă a Cercetătorilor la Craiova. Roboții programați de studenți, vedetele evenimentului