Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unul dintre cele mai mari proteste de după Revoluție! 45.000 DE OAMENI au ieșit ÎN STRADĂ în Capitală, scandând ÎMPOTRIVA AMNISTIEI ȘI GRAȚIERII

Poiectele Guvernului privind graţierea şi amnistia scot din nou oamenii în stradă. În Capitală au fost 45 de mii de oameni. Alte mii de români au manifestat în celelalte orașe ale țării și în diaspora.

de Redactia Observator

la 30.01.2017 , 10:44

Poiectele Guvernului privind graţierea şi amnistia scot din nou oamenii în stradă. În Capitală au fost 45 de mii de oameni. Alte mii de români au manifestat în celelalte orașe ale țării și în diaspora.

Update ora 21: 45 - Protestatarii au părăsit Piața Universității. Mișcarea de duminică seară, ce a scos aproape 45.000 de oameni în stradă, scandând împotriva amnistiei și grațierii, este considerată una dintre cele mai mari manifestații de după Revoluție.

Articolul continuă după reclamă

Update ora 20:50 - Aproximativ 45.000 de manifestanţi se îndreaptă, la această oră, pe Bulevardul Magheru, spre Piaţa Romană, către sediul Guvernului, din Piaţa Victoriei. Manifestanţii au blocat circulaţia în Piaţa Victoriei. Demonstranţii cer demisia Executivului şi scandează: "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi" şi "Mai am un singur dor, Dragnea scriitor".

Pe acelaşi subiect

Update ora 20:00 - Numărul manifestanților ce scandează îmotriva amnistiei și grațierii, pe străzile Capitali, a crescut la 30.000.

Update ora 19:45 - Aproximativ 25.000 de manifestanţi se îndreaptă, la această oră, pe Calea Victoriei, spre Piaţa Universităţii, după un marş care a pornit chiar din acest punct, a ajuns la Piaţa Unirii, apoi la sediile Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Ministerului Justiţiei, unde protestatarii au scandat "Aţi minţiti poporul cu televizorul" şi "Demisia". 

Când au ajuns în apropierea sediului Avocatului Poporului, manifestanţii au scandat "Ciorbea, demisia!". Lead [lead]: Text articol [details]: O coloană de circa 8.000 de manifestanţi a pornit, iniţial, din Piaţa Universităţii, numărul participanţilor la proteste crescând pe parcursul marşului.

Update ora 19:20 - Sunt aproape 25.000 de mi de oameni în stradă, la momentul transmiterii acestei știri. Protestatarii au ajuns la sediul Ministerului Justiției, unde scandează mesaj precum "Jos Iordache" şi "Demisia".

Update 19:10 - Protestatarii au ajuns la sediul Consiliului Național al Audiozivualuli, unde scandează "Aţi minţit poporul cu televizorul".

Update ora 19:00 - Sunt proteste de amploare și în restul țării. Peste 10.000 de oameni au ieșit în stradă la Cluj, scandând împotriva amnistiei și a grațierii, mai mult de 2.000 de manifestanți și la Sibiu, 2.000 de timișoreni cer Guvernului același lucru, iar în jur de 1.500 de oameni sunt acum pe străzile Iașului, scandând lozinci împotriva grațierii.

Update ora 18:45 - Circa 15.000 de oameni protestează, la această oră în Bucureşti, faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Demonstranţii au ajuns în Piaţa Unirii şi se îndreaptă acum spre sediul CNA.

LIVE VIDEO:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 18:38 - Aproape 12.000 de oameni sunt acum în stradă. Manifestanții au ajuns la Piața Unirii, scandând "La închisoare, nu la guvernare". 

Update ora 18:25 -  Numărul manifestanților din Piaţa Universităţii a ajuns la circa 8.000. Protestatarii au plecat în marş spre Piaţa Unirii, unde se află sediile CNA şi Ministerului Justiţiei. Oamneii scandează "La închisoare, nu la guvernare". Printre demonstranţi se află şi vicepreşedintele USR Clotilde Armand, dar şi fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu.

Update ora 18:10 - Aproape 6.000 de persoane s-au strâns, până la această oră, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestanţii au blocat Bulevardul Magheru.

Update ora 17:40 - Aproximativ 1.000 de persoane s-au strâns, până la această oră, în Piaţa Universităţii. Manifestanţii scandează "Ţara cere/Fără graţiere!", "Jos Iordache!" şi poartă pancarte pe care scrie: "Dragnea distruge democraţia", "Acasă e cald şi bine/Dar eu strig şi pentru tine". Jandarmii fac apel, la megafon, ca demonstranţii să nu blocheze circulaţia rutieră.

LIVE VIDEO:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 17:30 - Și la Cluj s-au strâns manifestanți. Peste 1.000 de persoane protestează la Cluj-Napoca faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale

Cei mai mulţi dintre ei au adus pancarte cu mesaje ca ”Amnistie pentru voi, doar în viaţa de apoi”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Respect pentru statul de drept”, ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, ”Ei graţiaţi, noi furaţi”.

Update ora 17:05 - Oamenii au început să se adune în Piața Universității, din Capitală. La această oră s-au strâns câteva sute de oameni.

Manifestanţii poartă pancarte pe care scrie "Referendum", "Vrem democraţie cu hoţii la puşcărie".

La ora 18:00, manifestanții vor pleca în marș spre ministerul Justiției, Consiliul Național al Audiovizualului și Guvern. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

------------------------------

Poiectele Guvernului privind graţierea şi amnistia scot din nou oamenii în stradă. Pe reţelele de socializare, mii de persoane şi-au anunţat deja prezenţa la manifestaţiile din Capitală şi din ţară, care vor avea loc în această seară.

Au fost anunțate proteste în: București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Sibiu, Satu Mare, Alexandria și Turda.  

De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Londra, Paris, Bruxelles, Bordeaux, Copenhaga, Hamburg şi Zurich. 

În București, protestatarii sunt invitați să se adune la ora 17:00 în Piața Universității, de unde vor pleca în marș, la ora 18:00, spre Ministerul Justiției, Consiliul Național al Audiovizualului și Guvern. 

"Am avut parte de un protest frumos și civilizat, unde peste 28.000 de oameni din București au spus clar că nu doresc amnistia și gratierea. Am observat că unele televiziuni manipulează fără rușine, iar CNA-ul nu își face treaba. Este momentul să îi vizităm. Apoi mergem la Ministerul Justiției, iar final, la guvern. Nu vrem demisia Guvernului, vrem să își respecte promisiunile pentru care a fost ales", se arata pe pagina de Facebook a evenimentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Unul dintre cele mai mari proteste de după Revoluție! 45.000 DE OAMENI au ieșit ÎN STRADĂ în Capitală, scandând ÎMPOTRIVA AMNISTIEI ȘI GRAȚIERII