Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Numărul victimelor din accidentul din Mehedinţi a crescut la 4. Proprietarul BMW-ului, care se afla lângă şoferul care a provocat tragedia, a murit

Numărul victimelor accidentului din Mehedinţi a crescut la 4. Pe lângă cei doi părinţi şi un unchi, proprietarul BMW-ului, care se afla pe scaunul de lângă şofer pentru că avea permisul suspendat, şi-a pierdut şi el viaţa, informează reporterul Observator Cristina Oprea.

de Monica Palade

la 17.01.2022 , 14:30

Reamintim că pe 13 ianuarie, o familie din Târgu Jiu a fost spulberată pe DN67, pe raza localității Cocorova, de un şofer de 18 ani, care conducea un BMW cu volan pe partea dreaptă şi care a intrat cu viteză pe contrasens, încercând să facă o depăşire fără să se asigure.

Vitezometrul maşinii care a provocat accidentul indica 160 de kilometri pe oră. Un martor spune că tinerii din BMW mergeau ca nebunii şi că au depășit pe linie continuă. Maşina o aveau de două trei săptămâni, iar de atunci făcea mereu drifturi. 

O familie spulberată într-o clipă

Articolul continuă după reclamă

Mama, tata şi un frate şi-au pierdut viaţa pe loc, în timp ce cei doi copii aflaţi în autoturism au ajuns în stare gravă la spital, fiind transportaţi la Timişoara. În stare gravă s-a aflat şi proprietarul maşinii care a fost implicată în accident, care se afla în dreapta şoferului vinovat. Tânărul de 18 ani a fost singurul care a fost stabil, după impact, însă şi el a ajuns la spital.

Martor la întreaga tragedie a fost un alt frate, care se afla în maşina din faţă şi care a asistat neputincios la tragedie. 

„Din cauza unor nenorociţi să moară atâţia oameni deodată. Ori e beat, ori e drogat, sa intri peste ei. Eu eram în faţa lor, când am apucat să trec cu spatele, făcu așa și îmi dădui cu seama, hopa, ce făcu ăsta mă? Când mă uitai în spate după faruri dacă vin după mine, nu se mai vedeau farurile. Avea viteză mare. Păi dacă sări motorul din mașină, nu vedeți, de la frate-miu, și e Audi, nu orice mașină. Permise luate pe măgării. pe drumul ăsta drept să intri peste oameni”, a declarat bărbatul, care şi-a pierdut în accident doi fraţi şi o cumnată.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Numărul victimelor din accidentul din Mehedinţi a crescut la 4. Proprietarul BMW-ului, care se afla lângă şoferul care a provocat tragedia, a murit