Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O batrână din Iași doarme în fața blocului în care locuiește, pentru că în apartament e prea cald. Maria nu-și permite un AC: "Bătrânețea e grea"

Situație dezolantă în Iași. O bătrână de 79 de ani doarme aproape în fiecare seară în fața blocului în care locuiește, pentru că în apartament este foarte cald iar ea nu își permite un aparat de aer condiționat. Femeia spune că are probleme de sănătate și că, din cauza căldurii din casă, dormitul acolo este de-a dreptul insuportabil pentru ea. 

de Redactia Observator

la 13.08.2024 , 15:29

O batrână din Iași doarme în fața blocului în care locuiește, pentru că în apartament e prea cald. Maria nu-și permite un AC
O batrână din Iași doarme în fața blocului în care locuiește, pentru că în apartament e prea cald. Maria nu-și permite un AC - BZI.ro

Maria are 79 de ani și de multe ori, din cauza temperaturilor caniculare, "își mută dormitorul" în fața blocului în care locuiește. Femeia susține că se confruntă cu probleme pulmonare și cardiace, motiv pentru care se teme că ar putea să se sufoce în locuință, potrivit BZI.ro.

„Am rămas cu probleme la plămâni, am și probleme cu inima. Îmi e teamă să nu fac vreun infarct din cauza căldurii, doar au mai fost cazuri. Locuiesc în zonă, am un apartament cu două camere, dar din cauză că în casă nu am aer condiționat, prefer să dorm aici. Am 79 de ani, în tinerețe e tare bine, dar bătrânețea e grea. E prima vară în care căldurile mari m-au făcut să dorm afară. Aș putea să mă internez într-un spital, dar la ce condiții sunt și acolo, prefer să dorm aici. Tot am fost prin spitale și știm care e treaba. Acum, încă s-a mai răcorit, dar în iulie, când era atât de cald, sunau sirenele ambulanțelor într-una. Nu dorm chiar în fiecare seară aici, doar când e mai cald”, a declarat Maria.

Deși doarme în fața blocului, bătrâna susține că nu se teme, deoarece până acum nu a fost deranjată de nimeni.

Articolul continuă după reclamă

„Nu m-a deranjat nimeni de când dorm aici. Nu mă tem că s-ar putea lega cineva de mine, pentru că toți vecinii mă cunosc. M-am gândit să merg în parc să dorm, dar acolo mai sunt tineri și nu toți sunt cuminți, aici e o zonă mai ferită. Am o soră mai mare, care stă în Tătărași, ea are condiții bune, are aer condiționat, dar e departe să merg seară de seară să dorm la ea”, a spus bătrâna.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Ce faceţi cu hainele vechi, le aruncaţi sau le duceţi la reciclat?
Observator » Evenimente » O batrână din Iași doarme în fața blocului în care locuiește, pentru că în apartament e prea cald. Maria nu-și permite un AC: "Bătrânețea e grea"