O fetiţă de 5 ani a căzut de la 7 metri înălțime, de pe acoperişul unei pensiuni din Rânca
O fetiţă în vârstă de 5 ani a căzut de pe acoperişul unei pensiuni din zona montană Rânca, judeţul Gorj. Copila se juca în zăpadă, s-a urcat pe un nămete care ajungea până la streașina cabanei, iar când a ajuns pe acoperiș s-a dezechilibrat și a căzut în drum.
Salvamontiștii din Gorj intervin duminică pentru salvarea unui copil de cinci ani care a căzut de pe o clădire din Rânca, în Masivul Parâng.
Potrivit Salvamont Gorj, copilul a căzut de la circa 7 metri.
„Acțiune în derulare a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru salvarea unui copil de 5 ani căzut de la circa 7 metri de pe o clădire din Rânca, masivul Parâng”, a transmis duminică Dispeceratul Național Salvamont.
După acordarea primului ajutor medical și stabilizarea pacientului, salvamontiștii îl vor transporta pe copil la prima unitate medicală sau până în locul unde se vor întâlni cu ambulanța SAJ trimisă pentru preluarea victimei.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Diana Speretoiu -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰