Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O invenţie românească a schimbat viaţa unei fetiţe din Târgu-Jiu

O invenţie românească a schimbat viaţa unei fetiţe din Târgu-Jiu. Copila de 6 ani a primit şansa unei vieţi normale după ce-medicii i-au montat o semiproteză personalizată, creată de un cercetător al Universităţii Tehnice din Cluj.

de Redactia Observator

la 17.11.2015 , 13:31

 O invenţie românească a schimbat viaţa unei fetiţe din Târgu-Jiu. Copila de 6 ani a primit şansa unei vieţi normale după ce-medicii i-au montat o semiproteză personalizată, creată de un cercetător al Universităţii Tehnice din Cluj. Piesa din titan a reuşit să creeze o proteză care permite dezvoltarea osului, dar şi fixarea perfectă în organism.

Cercetătorul clujean Cosmin Cosma a fost cel care a perfecţionat implanturile medicale din titan. Impresionat de povestea Flaviei, diagnosticată cu displazie congenitală de şold, cercetătorul a reuşit să creeze un ansamblu de semiproteze speciale pentru mica pacientă, care la doar 6 ani a trecut prin operaţii grele.

Fetiţei îi lipsea şoldul stâng, iar diferenţa de lungime între cele două picioare era de aproape 5 centimetri. Dacă chirurgul Gheorghe Burnei din Bucureşti n-ar fi apelat la specialiştii clujeni, Flavia ar fi avut nevoie de alte zeci de operaţii de înlocuire a protezei de şold, pe măsură ce creştea în înălţime. Practic, ansamblul creat de Cosmin Cosma funcţionează ca un cofraj care îmbracă femurul şi urcă până la şold. Astfel, se formează un spaţiu care susţine corpul pacientei, şi în plus protejează şi permite creşterea osului pe măsura ce fetiţa se dezvoltă.

Vezi și

Proteza e făcută din titan şi pentru ea s-a muncit aproximativ 3 luni de zile pentru acest studiu de caz. Iar întreaga metodă de fabricaţie a fost pusă la punct în aproximativ 7 ani.

Aparatura care produce proteza costă 500.000 de euro. A ajuns la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca după accesarea unor fonduri europene. Ani buni, a fost folosită pentru teste. Cu această proteză se pot ajuta pacienţii cu malformaţii congenitare în zona femurului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » O invenţie românească a schimbat viaţa unei fetiţe din Târgu-Jiu