Antena Meniu Search
x

Victimă a unui caz de malpraxis, o româncă luptă în justiție cu statul spaniol, pentru a-i da pensia pe caz de boală, câştigată la tribunal

O româncă trăieşte un coşmar în Spania după o intervenţie chirurgicală la spate, acum şase ani. Nu mai poate munci şi a dat statul spaniol în judecată pentru că nici pensia de boală nu i-a fost acordată. Cum parcă nu era de ajuns, părinţii ei au fost ucişi acasă, pe trecerea de pietoni, acum o lună.

Vezi și

O româncă trăieşte un coşmar în Spania după o intervenţie chirurgicală la spate, acum şase ani. Nu mai poate munci şi a dat statul spaniol în judecată pentru că nici pensia de boală nu i-a fost acordată. Cum parcă nu era de ajuns, părinţii ei au fost ucişi acasă, pe trecerea de pietoni, acum o lună.

Ioana Murgu a plecat în Spania în urmă cu 12 ani, visând la o viaţa mai bună pentru ea şi pentru familia ei. Voia să-şi ajute părinţii. A lucrat mai întâi ca menajeră, apoi s-a angajat la Muzeul Regina Sofia, din Madrid, ca agent de pază. În 2010 au început să apară problemele de sănătate.

-Am fost operată în Spania la clinica Monculo, am fost trimisă de clinica de stat pentru că acolo lista de aşteptare era prea lungă. Am avut o mică hernie discală şi o discopatie degenerativă.

I-au fost implantate discuri metalice în coloana vertebrală dar unul dintre ele ar fi fost ataşat greşit. 

Pe acelaşi subiect

-După operaţie, m-am simţit tot mai rău, am cerut o rezonanţă iar acolo s-a văzut că nervul sciatic era prins în şurub. Am fost la medicul care m-a operat, i-am arătat rezonanţa şi medicul a zis că îi pare rău, dar el nu mă mai atinge şi dacă vreau să îl denunţ, o pot face.

Iar de acolo, necazurile s-au ţinut lanţ. 

-Am găsit un medic care m-a operat a doua oară şi mi-a spus că a fost o greşeală chirurgicală şi am început să mă simt tot mai rău. Am făcut o tumoră hipofisală la cap în partea dreaptă, cardias incompetente şi epiluro deschis la stomac din cauza pastilelor şi a tratamentelor multiple, tahicard sinusal cu leşinuri, migrene cronice şi am sindromul spărgătorului de nuci, iar acum sunt suspectă de sindrom carcinoide.

La 32 de ani, Ioana nu mai poate munci, leşină mai tot timpul, nu poate sta prea mult în picioare şi poartă mereu plasturi cu morfină. 

-Viaţa mi s-a  schimbat radical, a devenit un coşmar, trăiesc propriul meu coşmar, pentru că sunt aproape toată luna prin spitale. Nu am ce să fac, nu mai pot schimba nimic în legătură cu sănătatea mea.

Dar, după România, şi Spania a dezamăgit-o. Pentru că nu a rămas paralizată, statul refuză să o pensioneze pe caz de boală. 

-Am trecut patru tribunale medicale, toate patru mi-au fost anulate de statul spniol, dar au trimis în România dosarul meu de pensionare. Statul român mi-a trimis o scrisoare acasă, că mi-a acordat o pensie de  19 lei. 

Aurelia a deschis proces la o instanţă din Madrid împotriva ţării în care locuieşte de mai bine de 10 ani şi dacă nici aşa nu va primi pensia de boală, se va orienta spre Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul ei cu statul spaniol începe în martie. Până atunci, vrea să schimbe şi legea din România. A iniţiat o petiţie pentru majorarea pedepselor în cazul accidentelor mortale pe trecerea de pietoni.

Părinţii ei au fost spulberaţi pe zebră în luna ianuarie. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Evenimente » Victimă a unui caz de malpraxis, o româncă luptă în justiție cu statul spaniol, pentru a-i da pensia pe caz de boală, câştigată la tribunal