Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O șoferită din Constanța a vrut să parcheze, dar a încurcat comenzile maşinii automate: "Foarte reuşită pot să spun. Mai elegant așa"

A vrut să parcheze, însă, din cauza neatenţiei la volan, a încurcat comenzile maşinii automate şi a ajuns cu autoturismul peste o bordură din apropierea unei faleze. Este cazul unei şoferiţe din Constanţa, care deşi a scăpat de amendă, a trebuit să plătească o firmă de tractări pentru a-şi recupera autoturismul. Cât despre pagube, acestea vor fi suportate de compania de asigurări. Nu va uita însă această păţanie, dar nici reacţiile trecătorilor, care s-au amuzat.

de Redactia Observator

la 05.11.2024 , 10:25

Aşa se face că, pe fondul neatenţiei şoferiţei, manevra greşită de a parca a făcut ca autoturismul să cadă peste bordura din faţa unui hotel. O roată este suspendată, iar cealaltă este proptită în bordură, de altfel este singurul motiv pentru care autoturimul nu a ajuns pe faleza pietonală.

"Foarte reuşită pot să spun. Mai frumos aşa, mai elegant", spune un trecător. 

Speriată de boacăna comisă, femeia s-a făcut nevăzută

Vezi și

Speriată de boacăna comisă, femeia s-a făcut nevăzută, nu înainte de a suna la o firmă privată de tractări auto. La faţa locului, muncitorii au ajuns cu o macara pentru a ridica maşina. Întreaga scenă a fost urmărită şi de poliţiştii veniţi la faţa locului să vadă grozăvia.

Pe acelaşi subiect

Incidentul, considerat de agenţi o tamponare fără victime, a scăpat-o pe femeie de amendă, iar costurile pentru stricăciuni vor fi suportate de RCA.  

"S-a panicat. Vreo domnişoară, vreo doamnă. Probabil, sigur a fost femeie, nu?", spune un alt trecător. 

Şoferii maşinilor automate sunt implicaţi frecvent în accidente. Luna trecută, un şofer de 46 de ani din Bucureşti a pierdut controlul maşinii şi a căzut în gol de la 7 metri. Bărbatul a scos maşina din parcarea mall-ului şi a coborât să valideze tichetul ca să ridice bariera, dar nu a apăsat butonul de frână. Automobilul a luat-o la vale, iar şoferul panicat s-a urcat din mers şi a confundat pedalele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O șoferită din Constanța a vrut să parcheze, dar a încurcat comenzile maşinii automate: "Foarte reuşită pot să spun. Mai elegant așa"