Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O studentă de 19 ani de la Univ. Petrol-Gaze a tăiat gâtul unei pisici, în camera de cămin

O studentă în vârstă de 19 ani de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești este cercetată de polițiști pentru cruzime asupra animalelor după ce a tăiat gâtul unei pisici. Informații ce pot avea impact emoțional.

de Redactia Observator

la 24.11.2021 , 14:50

pisică O studentă de 19 ani de la Univ. Petrol-Gaze a tăiat gâtul unei pisici, în camera de cămin - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Actul de sadism s-a petrecut chiar în baia camerei de cămin, în noptea de 20 spre 21 noiembrie, colega fetei fiind cea care a alertat administrația universității, după ce a descoperit grozăvia. Din primele informații, polițiștii au găsit în camera ei două cuțite pătate de sânge și care aveau fire de păr pe ele. Cadavrul pisicii, decapitat, a fost găsit în curtea din spatele căminului. Chestionată de agenți, studenta le-ar fi declarat că intenția ei a fost să preleveze sângele felinei pentru probe de analize.

Studenta de la Universitatea Petrol-Gaze ar fi amenințat o colegă cu un nou sacrificiu

Fata se pare că și-ar fi amenințat inclusiv o colegă că, în următoarea noapte cu lună plină, ar intenționa să facă din nou un astfel de ritual, dar de data aceasta ofranda n-ar mai fi o pisică. Nu există, însă, reclamații din partea unor persoane care să fi fost amenințate de către Mara S. cu acte de violență extremă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Adevărul, în campusul universitar se vorbește inclusiv despre o practică ritualică "malefică", tânăra, domiciliată în comuna Săpoca, județul Buzău, fiind cunoscută pentru comportamentul bizar. Studenta este acum cercetată în libertate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » O studentă de 19 ani de la Univ. Petrol-Gaze a tăiat gâtul unei pisici, în camera de cămin