Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Oedip" va fi prezentată, în premieră, la Opera Regală Covent Garden din Londra

Opera "Oedip", la care George Enescu a lucrat aproape 23 de ani, va fi prezentată luni, în premieră la Londra, pe una dintre cele mai importante scene ale lumii, Opera Regală Covent Garden.

de Redactia Observator

la 25.05.2016 , 15:35

Opera "Oedip", la care George Enescu a lucrat aproape 23 de ani, va fi prezentată luni, în premieră la Londra, pe una dintre cele mai importante scene ale lumii, Opera Regală Covent Garden.

Punerea în scenă este una îndrăzneaţă şi nemaivăzută, cu personaje mânjite de nămol şi un Oedip care va străluci în lumină în actul al IV-lea. Cei de la Covent Garden au avut şi un motiv bine întemeiat să facă asta. Vor să atragă din nou atenţia lumii întregi asupra capodoperei lui George Enescu.

Spectacolul de la Londra va fi dirijat de Leo Hussain. Pe el, românii l-au văzut anul trecut, în cadrul Festivalului Enescu. Dirijorul conduce dealtfel orchestrele unora dintre cele mai celebre teatre de operă din lume.

Vezi și

Va fi un spectacol masiv şi costisitor, care implică peste 200 de muzicieni.

Premiera operei „Oedip" la Opera Regală Covent Garden face parte din programul "Luna Oedip la Londra", realizat de Institutul Cultural Român din capitala britanică. Programul a debutat în 4 mai și include recitaluri, prelegeri, o expoziţie, precum şi realizarea unui film de prezentare a producţiei „Oedip". Mai multe detalii aici.

După premiera de la Paris, din 1936, "Oedip" a avut parte de mai multe montări româneşti şi străine. Cei care nu ajung la Londra se vor putea bucura din plin de muzica lui Enescu toamna aceasta, la Bucureşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Oedip" va fi prezentată, în premieră, la Opera Regală Covent Garden din Londra