Video Oraşul din România unde localnicii au renunţat să se mai debranșeze. Centralele individuale, neavantajoase
Omul gospodar își face iarna car, iar vara se debranșează de la rețeaua de termoficare. Așa suna tradiția urbană a ultimilor ani. Însă la Timișoara, anul acesta, lucrurile stau complet diferit: numărul cererilor de debranșare a scăzut spectaculos. Sunt de peste 10 ori mai puţine față de anii trecuți. Centralele individuale nu mai par atât de avantajoase: plafonarea prețului la gaz ar putea dispărea, costurile de instalare au crescut semnificativ, iar discuțiile despre o posibilă interzicere a acestora îi fac pe oameni să cântărească mai bine decizia.
"Ne aflăm în subsolul unei clădiri din Timişoara, o clădire care genereaza consumul a trei până la până la patru cvartale de blocuri tipice ale Tmişoarei", a declarat Cristian Amza, director Colterm.
Ne aflăm în subsolul Palatului Dicasterial din Timișoara, unul dintre cele mai mari imobile din oraş. Aici se testeaza de anul trecut un modul termic. Ii putem spune centrala viitorului pentru cei care rămân racordaţi la sistemul de termoficare al oraşului.
Oraşul din România unde localnicii au renunţat să se mai debranșeze
"În esență vorbim de un schimbător de caldură cu plăci care permite transferul termic mult mai bine între temperatura din reţea, către reţeaua interioară a imobilului şi montându-se pompe şi alte echipamente confortul creşte în imobil", a declarat Cristian Amza, director Colterm.
Pentru un bloc de 4 etaje, cu 20 de apartamente, costurile unui astfel de sistem sunt in jur de 10.000 de euro. În timp ce montarea unei microcentrale costă fiecare proprietar 3000 de euro. Cel puţin. Iar noile souţii disponibile i-au facut pe consumatori să se gândească de doua ori înainte să renunţe la sistemul centralizat.
În acest an, în jur de 160 de timişoreni au mai depus cereri de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire. Prin comparație, în 2024 au fost peste 900 debranșări, iar în 2023, în jur de 2100. Un declin vizibil, care marchează o schimbare de atitudine. Fenomenul are explicații multiple.
"Liberalizarea preţului la gaz, contexul legat de poluarea centralelor de apartament, dar si problemele legate de instalatiile interioare unde o supraincarcare de centrale de apartament pune o presiune foarte mare pe debitele şi presiunile din instalaţiile interioare", mai spune Cristian Amza, director Colterm.
Părerile românilor rămân împărţite. "Investiţia e mare. E mai comod cu centrală, dar şi gazul e scump". "Totuşi, încălzirea centrală ţine cont şi de timp astă iarnă cum a fost mai blandă, nu au dat căldura exagerată şi cheltuielile au fost mai subţiri", spun oamenii.
Extinderea necontrolată a centralelor de apartament a venit cu riscuri despre care au vorbit inclusiv oficialii Uniunii Europene: creșterea poluării urbane şi scăderea calității aerului.
Preţul gazelor este unul imprevizibil, iar posibila taxă propusă de Uniuniunea Europenă îi sperie pe cei care îşi doresc să îşi cumpere o centrală termică. Dacă intră în vigoare, consumatorii vor avea mai mult de plătit pentru metrul cub de gaz consumat, pe principiul "poluatorul plătește''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰