Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Orban: "Nu există dispoziție să se dea amenzi la kilogram"

Premierul Ludovic Orban precizează că nu a existat niciodată vreo dispoziție către îndeplinirea unui plan de amenzi și a avut în acest sens o discuție cu oficiali din MAI, în cadrul căreia a recomandat mai multă politețe din partea forțelor de ordine și punerea accentului pe prevenție.

de Redactia Observator

la 21.04.2020 , 22:06

- Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta
  • Orban a cerut MAI punerea accentului pe prevenție
  • Motivele pentru amendă să fie întemeiate

Premierul a declarat că a solicitat instituțiilor din subordinea MAI să corecteze cazurile în care s-au făcut abuzuri, dacă acestea există.

"Am avut dialog extrem de serios cu cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, cu cei care conduc Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, iar cuvântul de ordine care a fost dat către poliţişti a fost măsură, politeţe, o abordare cât de poate de serioasă a necesităţii implementării  măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziţie care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a de da plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local, am solicitat conducerii instituţiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situaţii şi atunci când se dă o amendă sau se ia decizia de constituire a unui dosar penal să se facă cu motive extrem de solide şi extrem de serioase”, a precizat Ludovic Orban la TVR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Orban: "Nu există dispoziție să se dea amenzi la kilogram"