Ordonanța Militară 7 explicată. Ce prevede în afara carantinării orașului Țăndărei
Pe lângă carantinarea orașului Țăndărei, Ordonanţa Militară 7 a venit însă şi cu alte măsuri drastice, care vizează toţi românii, şi în special medicii.
- Orașul Țăndărei închis.
- Noi restricții de circulație internaționale.
Pe lângă carantinarea orașului Țăndărei, Ordonanţa Militară 7 a venit însă şi cu alte măsuri drastice, care vizează toţi românii, şi în special medicii.
Ordonanţa militară 7 vine, în primul rând, cu noi reguli privind zborurile. Restricţiile de călătorie care nu sunt urgente sau esenţiale au fost extinse pentru mai multe ţări: Austria, Belgia, Elveţia, Statele Unite, Marea Britanie, Turcia şi Iran şi încep de mâine, de la ora 23:00. Aceleaşi măsuri vizează şi ţări precum Italia, Spania sau Franţa, dar acestea sunt state care au deja restricţii impuse.
Există şi o permisiune specificată în ordonanţa şapte: vor fi puse la dispoziţie zboruri charter pentru românii care sunt lucrători sezonieri în alte state, cu condiţia ca ţările care îi primesc să-şi dea acordul în acest sens.
Noua ordonanţă prevede şi mai mult sprijin pentru medici. Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunţat astăzi că Arad şi Deva au acum cadre medicale detaşate din Timişoara pentru a ajuta Spitalele să implementeze măsurile de protecţie şi prevenţie. Peste 300 de mii de măşti au fost livrate numai ieri şi azi către serviciile de urgenţă şi personalul medical din linia întăi.
Mai mult, autorităţile locale trebuie să se asigure că toţi medicii detaşaţi sunt cazaţi în regim hotelier, cu toate costurile asigurate, în apropiere de Spitalele unde vor lucra.
O altă măsură importantă este cea de acordare de sprijin gărzilor silvice care nu mai fac faţă infracţiunilor din păduri. Aşa că inspectorii gărzilor forestiere vor face patrule comune cu poliţişti, jandarmi şi soldaţi pentru a verifica zonele de risc.
În plus, Transporturile de marfă, de urgenţă, cele umanitare şi cele care asigură bunurile esenţiale pentru populaţie vor avea fluxuri separate de intrare pe la frontierele terestre. Dar şi cursele aeriene cu acelaşi scop vor fi permise în continuare. În rest, rămân măsurile prevăzute de ordonanţele precedente.
Ordonanţa militară numărul 7 a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰