Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patronul restaurantului din Constanţa, unde trei tinere au murit într-un incendiu, şi-a primit PEDEAPSA!

Patronul restaurantului Beirut, George Karam, unde, în aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa într-un incendiu, a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Constanţa la zece ani de închisoare. Instanţa a stabilit, de asemenea, şi daune morale de peste şapte milioane de euro, informează News.ro

de Redactia Observator

la 06.09.2017 , 18:09

Patronul restaurantului Beirut, George Karam, unde, în aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa într-un incendiu, a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Constanţa la zece ani de închisoare. Instanţa a stabilit, de asemenea, şi daune morale de peste şapte milioane de euro, informează News.ro

Judecătoria Constanţa a pronunţat, miercuri, sentinţa în dosarul în care opt persoane şi două societăţi comerciale au fost trimise în judecată după ce, în aprilie 2014, a izbunit un incendiu la restaurantul Beirut din Constanţa, în urma căruia trei tinere şi-au pierdut viaţa.

Astfel, patronul localulului, George Karam, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru distrugere din culpă, cinci ani de închisoare a primit pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, în formă agravată, doi ani pentru abuz în serviciu şi pedepse cuprinse între opt luni şi un an şi patru luni pentru alte infracţiuni. El a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de primire la muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă.

Articolul continuă după reclamă

Instanţa a decis să aplice lui George Karam pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlate pedepse stabilite, adică patru ani, iar în final acesta va excuta pedeapsa de 10 ani de închisoare.

Pe acelaşi subiect

Judecătoria Constanţa i-a interzis lui George Karam, pe o perioadă de cinci ani, să fie ales în funcţii publice şi să mai desfăşoare activităţi de asigurare a serviciilor de servire a mesei pentru clienţi, dar şi să comunice cu părţile civile din dosar.

Societatea Middle East Parteners SRL a fost obligată la plata unei amenzi penale de 860.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acesteia, în formă agravantă, şi pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, Judecătoria Constanţa a suspendat activitatea firmei pentru un an. 

Un alt inculpat în dosar, Constantin Pavel, a primit o pedeapsă de opt ani şi şapte luni de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, în formă agravată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

De asemenea, societatea SC Tinel Cristi SRL a fost obligată de instanţă la plata unei amezi penale de 740.000 de lei şi suspendarea activităţii de construcţii pentru un an.

Dumitru Jurcă, instalator autorizat, un alt inculpat, a primit o pedeapsă de şapte ani şi o lună de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de distrugere din culpă, abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, uz de fals şi neluarea măsurilor legale de securitatea şi sănătate în muncă.

Judecătoria Constanţa i-a mai condamnat pe Florin Iordache la plata unei amezi penale de 7.200 de lei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe Sultana Nirlu şi pe Gheorghe Nirlu, la câte trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, instanţa a le-a condamnat pe Mihaela Zdru, la doi ani şi cinci luni de închisoare cu suspendare şi pe Florentina Coroianu, la un an şi o lună de închisoare cu suspendare, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Judecătoria Constanţa a mai decis ca George Karam, Dumitru Jurcă, Constantin Pavel, SC Middle East Parteners SRL, SC Tinel Cristi SRL şi partea responsabilă civilmente SC Engie România SA pentru Dumitru Jurcă să achite în solidar părţilor civile din dosar peste 7,2 milioane de euro.

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În 5 aprilie 2014, un puternic incendiu a izbucnit la Restaurantul Beirut din Constanţa, iar în uma acestuia trei tinere au murit, iar alte două persoane au fost rănite, focul fiind stins de pompieri după mai bine de cinci ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Patronul restaurantului din Constanţa, unde trei tinere au murit într-un incendiu, şi-a primit PEDEAPSA!