Artistul Philippe Zdar, membru al duo-ului Cassius, a murit în urma unui accident: "A căzut de la fereastră"

Veste tristă pentru fanii lui Philippe Zdar. Artistul şi-a pierdut viaţa la 50 de ani, accidental, după ce a căzut de la fereastra unei clădiri pariziene.

de Larisa Andreescu

la 20.06.2019 , 12:20

Philippe Zdar a murit Philippe Zdar a căzut de la fereastră - Profimedia

Veste tristă pentru fanii lui Philippe Zdar. Artistul şi-a pierdut viaţa la 50 de ani, accidental, după ce a căzut de la fereastra unei clădiri pariziene.

DJ-ul francez și producătorul Philippe Cerboneschi, supranumit „Zdar” a murit, în urma unui accident teribil. Artistul a căzut de la fereastra unei clădiri din Paris, conform declaraţiilor agentului său.

Zdar, născut Philippe Cerboneschi și Hubert Blanc-Francard au realizat piese pentru rapperul francez MC Solaar înainte de a-și înființa duo-ul Cassius în anul 1989.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, producțiile solo ale lui Zdar pentru alți artiști i-au câștigat o reputație de sine stătătoare. A colaborat şi a ajutat la producerea albumului de debut al lui Phoenix din 2000, United, când sesiunile cu producătorul inițial s-au înrăutățit. Albumul lor Wolfgang Amadeus Phoenix a câștigat şi premiul Grammy pentru cel mai bun album muzical alternativ în anul 2010.

"A căzut, în urma unui accident, de la fereastra unei clădiri cu multe etaje din Paris", a declarat agentul său, Sébastien Farran, fără să ofere alte detalii.

Philippe Cerboneschi, în vârstă de 50 de ani, era membru al duoului electro Cassius alături de Hubert Blanc-Francard încă din 1996. În anul 1999 au lansat primul album, cu acelaşi nume, „1999”, care îmbină sonorităţi house,hip-hop şi funk.

"Philippe Zdar a fost o sursă de inspirație atât de mare", a declarat producătorul Rostam Batmanglij, fostul producător al Vampire Weekend.

Potrivit The Guardian, trupa electronică australiană Cut Copy l-a descris pe Zdar ca fiind „un adevrat talent, unic, original, implicat în realizarea primului nostru album, precum şi a multor înregistrări uimitoare. Energia şi generozitatea sa nu vor fi uitate”.

Cel mai recent album al lui Cassius, Dreems, va fi lansat vineri. De asemenea, Zdar a produs ultimul album Hot Chip, "A Bath Full of Ecstasy".

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Evenimente » Artistul Philippe Zdar, membru al duo-ului Cassius, a murit în urma unui accident: "A căzut de la fereastră"