Plutonierul din Dâmboviţa care şi-a ucis iubita în coafor s-a urcat într-un taxi, imediat după crimă "L-am văzut plin de sânge, am crezut că-l urmăreşte cineva"
Plutonierul din Dâmboviţa care şi-a ucis iubita într-un salon de înfrumuseţare din Titu s-a dus glonţ la un taxi, după ce a înjunghiat-o mortal pe tânără.
Plutonierul din Dâmboviţa care şi-a ucis iubita într-un salon de înfrumuseţare din Titu s-a dus glonţ la un taxi, după ce a înjunghiat-o pe tânără cu mai multe lovituri de cuţit.
Taximetristul în maşina căruia s-a urcat spune că îl cunoştea pe plutonier, acesta fiindu-i soldat la un moment dat, cu ceva ani în urmă. Taximetristul spune că a observat că plutonierul era plin de sânge.
"L-am văzut plin de sânge pe mâna dreapta. L-am întrebat ce-a păţit, era speriat, vorbea incoerent. "Mi-am bătut nevasta, du-mă repede la poliţie", aşa mi-a zis. Eu am crezut că îl aleargă cineva. După aia am aflat ce s-a întâmplat în oraş, am făcut legătura. Îl cunoşteam, mi-a fost soldat la un moment dat, cu ani în urmă. L-am mai dus cu maşina cu câteva zile în urmă, atunci mi-a zis că s-a despărţit de nevastă, că o iubea, că are un copil cu ea. L-am lăsat la poliţie, am plecat în staţia de taxi, apoi m-a sunat un coleg să-mi spună ce s-a întâmplat. Atunci am făcut legătura", a povestit taximetristul care l-a dus la poliţie pe plutonierul criminal.
Reamintim că o crimă abominabilă a fost comisă cu puţin timp în urmă de un subofiţer al Ministerului de Interne, plutonier la UM Teiș, județul Dâmbovița.
Bărbatul a ucis-o pe o tânără de 27 de ani într-un coafor, înjunghiind-o cu mai multe lovituri de cuţit. Tânăra era chiar iubita sa şi era clienta salonului de înfrumuseţare. Victima n-a avut nicio şansă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰