Antena Meniu Search
x

Curs valutar

„Poftiți pe la noi!”, cea mai urmărită ediție de până acum

Antena 1 a mai stabilit aseară un record de audiență. Emisiunea găzduită de nea Mărin, „Poftiți pe la noi!”, a avut aseară cea mai urmărită ediție din acest sezon.

de Redactia Observator

la 05.08.2014 , 13:41

 Antena 1 a mai stabilit aseară un record de audiență. Emisiunea găzduită de nea Mărin, „Poftiți pe la noi!”, a avut aseară cea mai urmărită ediție din acest sezon, atât la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cât și la nivelul publicului din mediul urban, fiind lider absolut de audiență pe toate segmentele de public.

În minutul de aur al producției, 22:36, Antena 1 înregistra, la nivelul publicului comercial, 15,6 puncte de rating și o cotă de piață impresionantă, de 40,7 procente.

În intervalul orar 20:29 – 22:56, atunci când a fost difuzată emisiunea, Antena 1 a obținut, în medie, 10,7 puncte de rating și 29,1% cotă de piață, de aproape două ori mai mult față de următorul clasat, ProTv, care avea doar 5,7 puncte de rating și 15,6% cotă de piață.

Articolul continuă după reclamă

Antena 1 a fost pe locul I și la nivelul publicului din mediul urban, unde a condus detașat cu o medie de 8,4 puncte de rating și 19,6 procente din cota de piață. ProTv, clasat și de această dată tot pe locul al II-lea, a înregistrat 5,6 puncte de rating și 13% cotă de piață.

Clasamentul rămâne neschimbat și la nivelul întregii populații a României, unde Antena 1 a obținut 6,8 puncte de rating și 16,7% cotă de piață. ProTv, ocupantul locului al II-lea, avea 5,9 puncte de rating și 14,5 procente din cota de piață.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » „Poftiți pe la noi!”, cea mai urmărită ediție de până acum