Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţia şi-a schimbat strategia în cazul dispariţiei lui Tudor Niream. Puştiul este de negăsit de aproape două luni de zile

Peste cinci zile se împlinesc exact două luni de la dispariţia misterioasă a lui Tudor Niream. Puştiul de 15 ani, din Zalău, a plecat din casa bunicilor, de la Recea Mare, în seara de 23 noiembrie 2018. De atunci, băiatul este de negăsit.

de Redactia Observator

la 18.01.2019 , 10:48

Peste cinci zile se împlinesc exact două luni de la dispariţia misterioasă a lui Tudor Niream. Puştiul de 15 ani, din Zalău, a plecat din casa bunicilor, de la Recea Mare, în seara de 23 noiembrie 2018. De atunci, băiatul este de negăsit.

Familia, Poliția dar şi mulţi voluntari inimoşi l-au căutat pe Tudor în fiecare zi, însă fără niciun fel de rezultat. 

De cazul dispariţiei lui Tudor Niream se ocupă Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei.

Articolul continuă după reclamă
A trecut o lună și o săptămână de la dispariția misterioasă a lui Tudor Niream

Dacă, iniţial, oamenii legii declarat că “nu este vorba despre o dispariţie, ci de o plecare voluntară”, se pare că acum poliţiştii caută un posibil răpitor.

Jurnaliștii de la Ziar de Sălaj au aflat că s-a deschis un dosar de lipsire de libertate cu autor necunoscut, iar dosarul este în lucru.

Din păcate pentru familie, procurorii nu au o pistă concretă care să ducă la Tudor.

Elevul Colegiului Național Silvania din Zălău a fost dat și în urmărire națională, însă fără rezulta

”Cazul de dispariție a fost înregistrat sub infracțiunea de lipsire de libertate cu autor necunoscut. Dosarul are deja trei volume strânse în urma cercetărilor. Din păcate nu avem o pistă concretă care să ducă la Tudor”, a transmis prim-procurolul delegat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, Sabou Ioan Călin.

Unchiul băiatului: Te provoc , dacă mai ai o fărâmă de umanitate!

În urmă cu câteva zile, Horia Călin Niream, unchiul lui Tudor, a transmis un mesaj dramatic pe Facebook. El crede că nepotul lui a fost luat cu forţa de o persoană, o "creatură infectă" care l-a închis pe băiat undeva, paralizând cu frică nişte părinţi iubitori.

În momentul dispariției, Tudor Niream era îmbrăcat cu geacă bleumarin, blugi de culoare albastru deschis, iar în picioare purta converse, de culoare bej. 

În momentul dispariției, Tudor Niream era îmbrăcat cu geacă bleumarin, blugi de culoare albastru deschis, iar în picioare purta converse, de culoare bej

Semnalmente: întalțime 1,70m; păr șaten, spre blond; ochi căprui; constituție atletică, fără semne particulare.

Cei care dețin informații sunt rugați să se adreseze celui mai apropiat post de poliție sau să sune la numărul de telefon 0744487728.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Poliţia şi-a schimbat strategia în cazul dispariţiei lui Tudor Niream. Puştiul este de negăsit de aproape două luni de zile