Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţist înjurat şi AMENINŢAT CU MOARTEA de un fost subaltern! SCENE ŞOCANTE într-un parc din Gura Humorului (VIDEO)

Un subcomisar de poliţie a avut parte de un episod de coşmar, vineri seară, în parcul din zona centrală a oraşului Gura Humorului, unde se află împreună cu cei doi copii ai săi, unul de 2 ani şi o lună şi celălalt de 5 ani şi 7 luni.

de Redactia Observator

la 28.08.2017 , 15:03

Un subcomisar de poliţie a avut parte de un episod de coşmar, vineri seară, în parcul din zona centrală a oraşului Gura Humorului, unde se află împreună cu cei doi copii ai săi, unul de 2 ani şi o lună şi celălalt de 5 ani şi 7 luni.

Subcomisarul Micu Longhin, şeful Secţiei 10 Poliţie Rurală Gura Humorului, ieşise în parc la plimbare, când a fost înjurat şi ameninţat cu moartea de un fost subaltern, ieşit între timp la pensie, potrivit monitorulsv.ro.

Agresorul este fostul ajutor de şef de post de la Păltinoasa, agentul-şef principal Remus Lateşi, care îl consideră vinovat pe subcomisarul Longhin pentru sancţiunile pe care le-a primit în ultimii doi ani de activitate din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Articolul continuă după reclamă

Ofiţerul spune că îi este teamă pentru viaţa sa şi a copiilor săi, motiv pentru care a informat conducerea IPJ Suceava şi a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului şi o plângere penală pentru ultraj faţă de Remus Lateşi.

„În jurul orei 19.20 eram în parcul <La cerb> împreună cu cei doi copii ai mei, iar la un moment dat l-am observat pe Remus Lateşi că venea în alergare spre mine. Imediat ce a ajuns în faţa mea a început să-mi adreseze cuvinte jignitoare, motiv pentru care i-am cerut să se calmeze şi să nu mai facă scandal în faţa copiilor. Nu s-a oprit nici un moment, deşi i-am adresat rugămintea de a se potoli de mai multe ori. La un moment dat, fiul meu în vârstă de 2 ani şi o lună a început să plângă, dar în loc să se calmeze mi-a spus că am mare noroc că sunt cu copilul. La scurt timp m-a ameninţat că va veni cu fiul său, practicant de arte marţiale, şi mi-a spus <te voi înmormânta aici>, <şi care e problema... mă voi duce la puşcărie>, <dumnezeii mă-tii, du-te că te omor>, dar şi alte cuvinte jignitoare, toate cu scopul de a mă intimida”, a povestit subcomisarul Micu Longhin.

Scenele din parc au fost înregistrate, materialul video fiind depus la dosar, alături de plângerea penală pentru ultraj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Poliţist înjurat şi AMENINŢAT CU MOARTEA de un fost subaltern! SCENE ŞOCANTE într-un parc din Gura Humorului (VIDEO)