Observator » Evenimente » Poliţiştii care şi-au distrus maşinile la Balş, testaţi cu alcool-testul. Agentul vinovat, amendat

Poliţiştii care şi-au distrus maşinile la Balş, testaţi cu alcool-testul. Agentul vinovat, amendat

Agentul de poliţie vinovat de producerea accidentului, amendat - Aşa arăta maşina de poliţie lovită din spate de o altă autospecială
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.06.2019, 16:20 | Modificat la 14.06.2019, 16:25

Unul dintre cele mai ciudate accidente de circulaţie s-a produs vineri la prânz, în Balş, judeţul Olt. Trei maşini de poliţie noi-nouţe care se deplasau în coloană din Ilfov spre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi s-au ciocnit.

Unul dintre cele mai ciudate accidente de circulaţie s-a produs vineri la prânz, în Balş, judeţul Olt. Trei maşini de poliţie noi-nouţe care se deplasau în coloană din Ilfov spre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi s-au ciocnit.

Maşinile făceau parte dintr-un lot mai mare de autospeciale care urmau să intre în proprietatea IPJ Mehedinţi.

Agentul vinovat de producerea accidentului, amendat conform legii

Articolul continuă după reclamă

Din fericire, nu au existat victime în urma producerii acestui accident, însă cele trei autospeciale au ieşit destul de şifonate.

S-a stabilit că accidentul s-a produs din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers.

Şoferul vinovat de producerea accidentului, un agent de poliţie, a fost amendat conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, toţi cei trei agenţi de poliţie implicaţi în accident au fost testaţi cu alcool-testul, iar rezultatele au ieşit negative, semn că niciunul dintre agenţi nu consumase băuturi alcoolice.

Pe acelaşi subiect

La nivelul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi s-a dispus cercetarea administrativă a celor implicaţi în eveniment.