Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţistul tăiat cu sabia în Suceava era în timpul lui liber! Ciprian fusese chemat la serviciu pentru a participa la percheziţii. Colegii agentului fac dezvăluiri teribile

Poliţistul Dan Ciprian Sfichi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovit cu o sabie în cap.

de Redactia Observator

la 05.12.2017 , 15:25

Agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovit cu o sabie în cap în timpul unei percheziţii, la Rădăuţi. 

Liderul de sindicat Bogdan Bănică a scris pe pagina lui de Facebook că tânărul poliţist venise la misiunea din Rădăuţi din timpul lui liber.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Fii tare, Cipriane, suntem alaturi de tine! 

Update: Colegul nostru, membru al familiei SPR Diamantul, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Iasi pentru a se interveni chirurgical.

Din datele pe care le detin, acesta a fost chemat la serviciu din timpul liber pentru a participa la aceasta perchezitie, atata timp cat politistii din cadrul SAS nu beneficiaza de sporul de 40% pentru permanenta de la domiciliu‼️

Este unul dintre cei mai buni luptatori, fiind propus pentru a i se acorda salariu de excelenta!

Ne rugam pentru tine, Ciprian, si stiu ca vei lupta asa cum ai facut-o mereu, acum insa vei duce cea mai importanta lupta, pentru propria-ti viata... 

Fii puternic, camarade, o sa reusesti, sunt convins!", a scris Bănică pe Facebook.

Dan Ciprian Sfichi a fost preluat de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, de la Spitalul din Suceava, pentru a fi transportat la Spitalul Clinic de Urgenta ”Nicolae Oblu” din Iaşi. 

Aici poliţistul va fi supus unor investigaţii amănunţite. Potrivit ultimelor informaţii, agentul şef de poliţie este în comă indusă. 

Reamintim că poliţistul din trupele speciale Dan Ciprian Sfichi a fost rănit grav cu o sabie, în această dimineaţă, în timpul unor percheziţii la Rădăuţi.

Poliţistul a fost stabilizat de către medicii de la spitalul din localitate şi a fost transportat la spitalul din Suceava, pentru o evaluare medicală complexă. 

Agresorul, în prezent reţinut, a mai fost arestat în iulie 2016 pentru trafic de droguri, ulterior fiind plasat sub control judiciar, până în octombrie 2017.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Poliţistul tăiat cu sabia în Suceava era în timpul lui liber! Ciprian fusese chemat la serviciu pentru a participa la percheziţii. Colegii agentului fac dezvăluiri teribile