Amânare în cazul Pomohaci! Soarta fostului preot va fi decisă în 5 octombrie. Fanii fostului paroh, în delir: "Noi suntem MĂDULARELE Bisericii!" (VIDEO)
Soarta lui Cristian Pomohaci în preoție se judecă azi la Mitropolia Ardealului.
UPDATE ora 14:25 - Mitropolia Ardealului a amânat decizia în cazul fostului preot Cristian Pomohaci.
"În conformitate cu prevederile Regulamentului Autorităților Canonice Disciplinare și ale Instanțelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, astăzi, 19 septembrie 2017, la sediul Mitropoliei Ardealului, s-a întrunit Consistoriul Mitropolitan pentru judecarea apelului formulat de către domnul Cristian Dorin Pomohaci.
Fostul preot s-a prezentat în fața membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel.
Luând act de solicitarea apelantului și respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017", se arată în comunicatul Mitropoliei.
UPDATE ora 13:30 - La ieșirea de la Mitropolia Ardealului, după aproape patru ore de la începerea audierii, Pomohaci a fost întâmpinat cu aplauze și cu urale de cei veniți să-l susțină.
Oamenii s-au călcat efectiv în picioare pentru a se putea apropia de fostul părinte.
UPDATE ora 9:30 - Apelul lui Cristian Pomohaci împotriva caterisirii a început. Fostul preot a ajuns la Mitropolia Sibiu cu cinci minute înainte de ora 9:00, atunci când era programată începerea ședinței prezidate de ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Pomohaci a venit într-o mașină înamtriculată în județul cluj, cu numărul DUH.
Peste o sută de susținători ai fostului preot au venit la Sibiu pentr a fi aproape de el. Spun în continuare că Pomohaci este nevinovat, potrivit oradesibiu.ro.
Jandarmii sibieni au venit și ei la Mitropolie pentru a fi siguri că situaţia nu degenerează.
Ştirea iniţială:
Soarta lui Cristian Pomohaci în preoție se judecă azi, la ora 9.00, la Mitropolia Ardealului. Adepții Adepţii fostului preot de la Moşuni și-au anunțat sosirea în număr semnificativ la Sibiu, motiv pentru care Jandarmeria va trimite echipaje importante la fața locului, pe strada Mitropoliei.
Apelul lui Cristian Pomohaci va fi judecat astăzi, 19 septembrie, de către Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului care a admis martorii propuşi de fostul preot şi i-a oferit acestuia posibilitatea de a-şi alege un apărător bisericesc dintre cei atestaţi de Patriarhia Română.
”Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată.
Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament”, se arată în comunicatul Mitropoliei Ardealului.
Potrivit Consistoriului Mitropolitan, prin aplicarea măsurilor canonice ”nu se urmăreşte pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăinţă, ci numai apărarea instituţiei Bisericii, a ordinii şi a disciplinei canonice, a moralităţii şi a sacralităţii vieţii bisericeşti”.
”Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanţă bisericească se deosebeşte de pedepsele instanţelor civile şi penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societăţii civile!”, se mai arată în document.
În cazul în care va fi nemulţumit de soluţia de la Sibiu, fostul preot poate depune contestaţie la Patriarhie.
Enoriaşii susţinători ai lui Pomohaci ies la proteste!
Credincioșii care nu se leapădă de fostul preot și care îi susțin nevinovăția vor veni azi la Sibiu pentru a fi alături de Pomohaci. Pe Facebook s-a creat o pagina de eveniment 19.09.2017 VOM FI LA SIBIU, unde s-au pus cap la cap detaliile organizatorice.
”Facem apel către toți cei ce l-ați cunoscut pe Parintele Cristian și ați simțit ajutorul lui Dumnezeu in urma rugăciunilor aduse in Biserica din Moșuni. Mai sunt câteva zile până in data de 19.09.2017 și de aceea vă rugam să va planificați timpul și programul in așa fel încât sa puteți ajunge la timp.
Pentru cei ce nu pot ajunge de dimineața de la ora 09.00 pot veni pe parcursul zilei pentru ca o să dureze. E momentul sa arătăm lumii, presei și liderilor bisericești ca noi oamenii suntem mădularele Bisericii iar Hristos este capul. E timpul sa nu mai tăcem și prilejul sa vorbim despre „cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu”. Sa nu lăsăm pietrele sa vorbească in locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă. Așa ne rugăm. Amin”, este îndemnul de pa pagina de Facebook mosuni.ro.
Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.
În 23 august, Mitropolia Ardealului a anunţat că apelul ”întruneşte condiţiile de admisibilitate”, iar cazul va fi judecat în următoarele treizeci de zile. Preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia printr-o decizie luată în 28 iulie. Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa Consistoriului, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.
Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.
El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale.
Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile de corupere sexuală a unui minor care i se aduc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰