Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prăpăd în Leţcani, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens. Bucăţi din caroserii au zburat zeci de metri pe şosea

Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, după un accident în lanţ care s-a petrecut în comuna Leţcani, judeţul Iaşi. Vă avertizăm urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.

de Redactia Observator

la 12.04.2024 , 08:27

Un şofer în vârstă de 63 de ani a pierdul controlul volanului, intrând în plin într-o altă maşină care venea din sens opus. În urma impactului dintre cele două, maşina bărbatului a ricoşat într-un alt autovehicul, iar mai apoi s-a răsturnat în şanţ. 

O femeie şi doi bărbaţi au fost duşi la spital cu răni grave. 

Accidentul a avut loc într-o zonă unde se petrec frecvent accidente grave, iar localnicii se plâng că mulţi şoferi nu respectă limita de viteză.

Vezi și

Localnicii se plâng că mulţi şoferi nu respectă limita de viteză

Politiştii ieşeni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporala din culpă.

"La data de 11 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc în localitatea Lețcani. Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că șoferul unui autoturism în vârstă de 63 de ani, ar fi pătruns pe sens opus și ar fi intrat în coliziune cu un vehicul condus de un bărbat de 69 de ani, care în urma impactului a intrat în coliziune cu o autoutilitară, ulterior răsturnându-se.De asemenea, șoferul de 63 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. Două persoane implicate în accident au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul în vârstă de 63 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceilalți conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative", a transmis IPJ Iaşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Prăpăd în Leţcani, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens. Bucăţi din caroserii au zburat zeci de metri pe şosea