Prezenţa la vot în DIASPORA, până la ora 19:00! Unde s-a votat cel mai mult şi cum arată cifrele faţă de cele din 2014
UPDATE / Peste 90.000 de români au votat până la ora 19:00 la secţiile deschise în afara ţării, din care peste 28.000 în Republica Moldova, peste 14.000 în Italia şi peste 10.000 în Spania.
Update ora 19:00 - Peste 90.000 de români au votat până la ora 19:00 la secţiile deschise în afara ţării, din care peste 28.000 în Republica Moldova, peste 14.000 în Italia şi peste 10.000 în Spania.
Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), în Republica Moldova au votat 28.588, în Italia - 14.337, Spania - 10.120, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 8.327, Germania - 5.935, Franţa - 3.626, Belgia - 2.830, Ungaria - 1.845, Austria - 1.822, Portugalia - 270.
Update ora 14:00 - Aproximativ 44.000 de cetăţeni români au votat în diaspora, până la ora 14:00, potrivit datelor publicate de Biroul Electoral Central.
Cetăţenii români de peste Prut s-au prezentat la vot în număr foarte mare. Mai mult de 13.500 de alegători au votat pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, în cele 35 de secţii de votare deschise în Republica Moldova, faţă de cei 9.087 ieşiţi la vot la alegerile prezidenţiale din 2014.
În Italia, unde potrivit Institutului Italian de Statistică ISTAT louiesc 1.150.000 de români, în cele 73 de secţii de votare deschise, au votat aproape 5.500 de alegători, faţă de cei 8728 care şi-au excercitat dreptul de vot în toamna anului 2014.
În ceea ce priveşte procentul de vot din Spania, numai 3.500 de români au ieşit la vot, faţa de cei 6959 care şi-au exprimat preferinţele la alegerile prezidenţiale din 2014.
Cetăţenii români din străinătate au la dispoziţie 417 secţii de votare deschise în peste 90 de ţări, faţă de cele 294 deschise în 2014.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰