Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PRIMELE aeronave F-16 cumpărate de România au fost preluate la Baza aeriană 86 Borcea. La ceremonie au fost prezenţi Dacian Cioloş şi ministrul Apărării

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, alături de ministrul Apărării din Portugalia, au ajuns, vineri, la Feteşti, la ceremonia de preluare a primelor 6 avioane de luptă F-16 de către România, în Baza aeriană 86 "Borcea".

de Redactia Observator

la 07.10.2016 , 12:11

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, alături de ministrul Apărării din Portugalia, au ajuns, vineri, la Feteşti, la ceremonia de preluare a primelor 6 avioane de luptă F-16 de către România, în Baza aeriană 86 "Borcea".

Ceremonia a început la ora 11.00, odată cu sosirea premierului Dacian Cioloş, a ministrului Apărării, Mihnea Motoc, şi a omologului său portughez, José Alberto Azeredo Lopes - reprezentant al ţării de unde România a achiziţionat aeronavele, precum şi a vicepremierului Costin Borc.

Această ceremonie marchează introducerea în serviciu a aeronavelor F-16, Fighting Falcon, reprezentând primul lot de 6 avioane, din cele 12 pe care le-a achiziţionat România.

Articolul continuă după reclamă

Aeronavele au ajuns în România joi, când acestea au realizat o trecere perfectă în formaţie de şase pe deasupra aerodromului. Cele şase avioane au fost preluate miercuri din Portugalia, în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulţi oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale şi premierul Portugaliei.

"Astăzi este, cu adevărat, o zi istorică pentru România şi pentru Forţele Aeriene Române. Şase avioane F16 Fighting Falcon poartă pe fuselaj însemnele tricolorului. Nu achiziţionăm doar un prim set de avioane multirol de înaltă performanţă din Portugalia. Este mai mult decât atât, nu este doar o achiziţie, este dobândirea unei capabilităţi propriu-zise. Iar astăzi consemnăm, de fapt, o investiţie majoră în creşterea capacităţii de apărare a României”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, la ceremonia de preluare a aparatelor de zbor.

Motoc a mai spus că această achiziţie va asigura României o apărare redutabilă şi durabilă, escadrila de avioane F16 reprezentând condiţia de eligibilitate pentru programul F35 şi un mijloc de tranziţie către acest obiectiv.

"Intrarea în serviciu a acestor aeronave înseamnă intrarea României în clubul F16 şi şansa pentru un nou început pentru prestigioasa şcoală românească de pilotaj, care se mândreşte cu o tradiţie printre cele mai vechi din lume”, a adăugat Mihnea Motoc.

Următorul lot de trei aeronave va fi livrat la sfârşitul acestui an, iar ultimele trei vor intra în înzestrarea Armatei României în primăvara anului 2017.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » PRIMELE aeronave F-16 cumpărate de România au fost preluate la Baza aeriană 86 Borcea. La ceremonie au fost prezenţi Dacian Cioloş şi ministrul Apărării