Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele audieri în dosarul incendiului din Piatra Neamţ. Procurorii verifică avizele primite de spital de la DSP

Neoficial, potrivit Hotnews.ro, medicul nostru Cătălin Denciu nu ar avea arsuri pe căile aeriene, iar specialiştii din Belgia ar fi optimişti cu privire la starea lui de sănătate, mai ales că este tânăr şi vârsta îl ajută.

de Valentin Stan

la 16.11.2020 , 12:31

  • Pacienţii transferaţi la Leţcani sunt în stare gravă
  • Procurorii caută probe la locul incendiului

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi şase supravieţuitori, cu toţii se luptă pentru viaţă în Spitalul de la Leţcani, aproape de Iaşi, acolo unde au fost transferaţi. Niciunul dintre ei nu are arsuri, însă toţi sunt pacienţi de Terapie Intensivă. Trei dintre ei sunt în stare gravă din cauza COVID-19, potrivit medicilor de acolo. Între timp, duminică seara, la Spitalul din Piatra Neamţ s-au făcut percheziţii, care continuă şi luni. 

Poliţiştii au chemat la audieri luni dimineaţă martori-cheie: cadre medicale care se aflau în spital la momentul izbucnirii incendiului, asistente şi medici. Totodată, au fost chemate şi rudele victimelor la sediul poliţiei, pentru a le fi luate probe de ADN, astfel încât să fie recunoscute corpurile.

Procurorii caută probe la locul incendiului

Vezi și

În paralel, continuă cercetările la spital, la etajul al doilea, unde a avut loc incendiul. Principala ipoteză este că încendiul ar fi izbucnit de la un monitor defect, unde s-ar fi produs un scurt-circuit.

Poliţiştii au ridicat şi documente, printre care avizele primite de spital de la DSP în ultima perioadă. Pentru fiecare modificare, spitalul a primit aviz DSP, cu excepţia ultimei modificări, aceea prin care pacienţii au fost mutaţi de la etajul trei la etajul al doilea şi prin care saloanele au fost separate de un perete nou construit.

Valentin Stan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Primele audieri în dosarul incendiului din Piatra Neamţ. Procurorii verifică avizele primite de spital de la DSP