Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Principesa Margareta şi Principele Radu, alături de Regele Mihai în Elveţia. Care este starea de sănătate a regelui

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria, se află pentru câteva zile alături de Regele Mihai I, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă, luni, Familia Regală, precizând că starea de sănătate a regelui este stabilă, acesta fiind supravegheat permanent de o echipă medicală.

de Redactia Observator

la 10.04.2017 , 10:28

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria, se află pentru câteva zile alături de Regele Mihai I, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă, luni, Familia Regală, precizând că starea de sănătate a regelui este stabilă, acesta fiind supravegheat permanent de o echipă medicală.

Potrivit sursei citate, Regele Mihai I, Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria petrec împreună momente în familie, în zilele care preced marea sărbătoare a Paştelui şi în Săptămâna Mare.

"Regele Mihai I este înconjurat permanent de o eminentă echipă medicală, de membri ai Casei Majestăţii Sale detaşaţi în Elveţia şi de două măicuţe ortodoxe. Starea de sănătate a Majestatăţii Sale este stabilă", se menţionează pe pagina de Facebook a Familiei Regale.

Articolul continuă după reclamă

Regele Mihai I - ultimul monarh din ţările Europei de Est, care în 25 octombrie 2016 a împlinit 95 de ani - s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Principesa Margareta şi Principele Radu, alături de Regele Mihai în Elveţia. Care este starea de sănătate a regelui