Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protestatar din Botoșani, luat cu ambulanţa aproape în comă alcoolică

La Botoşani, echipele de intervenţie au avut de furcă cu un protestatar ameţit de alcool. A fost luat cu ambulanţa pentru că era aproape să intre în comă. Bărbatul a fost transportat la spital.

de Redactia Observator

la 31.03.2021 , 10:47

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Incident în timpul protestelor anti-restricții din Botoșani. Unui bărbat, aflat în stare avansată de ebrietate, i s-a făcut rău în timpul manifestației și a fost transportat imediat la Urgenţe.

Până la sosirea unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă apelat prin serviciul 112, jandarmii l-au așezat pe o bancă și au încercat să-l calmeze. 

„Pacientul era în stare de semiconştienţă. Nu se putea comunica cu el. A fost supus unui tratament specific pentru astfel de situaţii, pentru a-şi reveni şi a fi supus mai multor investigaţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Vezi și

Un incident similar s-a petrecut în prima zi de proteste, când, un alt bărbat a fost ajutat de jandarmi să se ridice, după ce a căzut din picioare, fiind beat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Protestatar din Botoșani, luat cu ambulanţa aproape în comă alcoolică