Raed Arafat, despre cum vom trăi după terminarea stării de urgență: "Nu se va întoarce totul exact cum a fost înainte"
Raed Arafat a vorbit despre cum vom trăi după terminarea stării de urgență: "Nu se va întoarce totul exact cum a fost înainte". Secretarul de Stat în MAI pune că masca va deveni un accesoriu cu care va trebui să ne obișnuim.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Starea de urgență ar putea înceta în România pe 15 martie.
- Masca va fi obligatorie în locurile publice închise.
Secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor Raed Arafat spune că pentru o perioadă "va trebui să convieţuim cu virusul” şi atrage atenţia populaţiei asupra faptului că nerespectarea normelor de prevenire a răspândirii coronavirusului şi relaxarea "prea devreme" reprezintă un risc "să ne întoarcem la o situaţie mai gravă”.
"Nu se va întoarce totul exact cum a fost înainte. Sunt măsuri care vor afecta economia, pentru a fi redeschise anumite domenii, dar nu se face totul peste noapte. Sunt lucruri care se analizează, vor fi implementate gradual aceste măsuri, măsurile de distanţare, igienă şi protecţia căilor respiratorii, să protejezi pe alţii, mai ales, purtând o mască, astea vor fi, probabil, parte din viaţa noastră. Masca, încet-încet, va deveni un accesoriu necesar în unele zone, spaţii publice, spaţii închise, nu neapărat când te duci pe stradă şi eşti singur”, a afirmat Raed Arafat, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.
El a precizat că "relaxarea prea devreme” şi nerespectarea de către unele persoane a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului prezintă "un risc să ne întoarcem la o situaţie mai gravă”.
"Vom începe să convieţuim cu virusul şi va mai dura o perioadă până când vom începe să revenim la statusul de normalitate care a fost înainte şi de aici, totul depinde de populaţie. (...) La momentul în care încep măsurile de relaxare responsabilitatea este mai mare de partea populaţiei. Repet, este muncă de echipă, nu poate să vină rolul numai din partea autorităţilor, este şi rolul populaţiei care trebuie să respecte nişte reguli”, a mai spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
El a afirmat că nu ştie dacă se va păstra recomandarea privind purtarea mănuşilor, iar referitor la perioada pentru care se vor lua astfel de măsuri el a menţionat că "totul depinde de evoluţia infecţilor şi mai ales de modul în care se va prezenta un al doilea val”.
El a spus că nu se ştie cât va fi menţinută recomandarea privind evitarea adunărilor mai mari de trei persoane, iar specialiştii sunt cei care vor lua decizii cu privire la adunările publice, în funcţie de evoluţia răspândirii virusului.
Întrebat dacă este oportun ca oamenii să meargă în restaurante, în localuri publice, în situaţia în care acestea vor fi redeschise, sau în concedii Arafat a spus: "Colegii de la INSP lucrează pe aceste aspecte şi analizează riscuri, acum orice aş spune ar fi o pură speculaţie. Să aşteptăm încă un pic până avem rezultatele analizelor şi să vedem care sunt recomandările”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰