Raed Arafat, noi explicații despre închiderea mai devreme a magazinelor, în funcție de rata de incidență
Raed Arafat a venit, luni, cu noi explicații pentru închiderea "mai devreme" a magazinelor, arătând că mai multe țări europene au luat această decizie și au aplicat-o la nivel național, în vreme ce România a decis să o aplice în funcție de rata de incidență a infectărilor.
- Închiderea supermarketurilor se face la ora 18.00, în cazul în care incidența infectărilor depășește 7,5 la mia de locuitori.
Șeful DSU a afirmat că situația din România nu este stabilă și că restricțiile impuse de autorități sunt chiar mai relaxate decât în de alte țări.
„Situația nu este stabilă. Măsurile sunt chiar mai ușoare decât în alte țări și ne permit să ameliorăm situația cât de cât până când vaccinarea merge mai departe. Noi acum mergem pe ideea că încercăm să controlăm situația, dar să meargă mai bine și campania de vaccinare. Dacă campania de vaccinare merge bine și dacă oamenii se vaccinează și vor veni milioane de doze în următoare perioadă și speranța noastră este ca aceste măsuri să devină istorie pentru noi, să începem să revenim încet, încet la normalitate”, a spus Raed Arafat.
„La magazin toată lumea merge. Dacă le lăsăm deschise până la ora 24, lumea tot va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicției circulației. Dacă circulația se interzice la ora 20.00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc ca să poată ajunge oamenii să poată ajunge acasă”, a spus Raed Arafat, întrebat cum s-a ajuns la decizia de a închide magazinele la ora 18.00.
Programul magazinelor, modificat în funcție de rata de incidență a infectărilor
Noile restricții impuse de autorități prevăd și închiderea supermarketurilor la ora 18.00, cu trei ore mai devreme ca până în prezent, în cazul în care incidența infectărilor depășește 7,5 la mia de locuitori.
Potrivit Hotărârii nr. 20 din 25 martie 2021, care prevede modul în care se instituie noile restricții în cazul în care se depășesc anumite praguri ale ratei de incidență, în localitățile în care rata de infectare depășește 4 la mia de locuitori se instituie carantina de noapte de la ora 20.00 și ține până la ora 5.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Totodată, magazinele se închid la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
În localitățile în care rata de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori, carantina de noapte (de la ora 20.00 până la ora 5.00) se aplică pentru întreaga săptămână.
De asemenea, magazinele se închid de la ora 18.00 în fiecare zi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰