Antena Meniu Search
x

Răniți din Colectiv, uciși de infecțiile din spital? Concluziile Corpului de control al premierului - RAPORT OFICIAL

Guvernul a publicat raportul Corpului de control al premierului în urma verificărilor efectuate în perioada martie — septembrie la Ministerul Sănătății, la spitalele în care au fost internate victimele de la clubul Colectiv și la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

- HEPTA

Guvernul a publicat raportul Corpului de control al premierului în urma verificărilor efectuate în perioada martie — septembrie la Ministerul Sănătății, la spitalele în care au fost internate victimele de la clubul Colectiv și la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Controlul a vizat modul în care au fost respectate de către aceste entități dispozițiile legale cu privire la organizarea și funcționarea activității de asistență medicală de urgență în perioada ianuarie 2015 — iunie 2016.

Raportul arată că că spitalele la care au fost internate victimele incendiului de la Colectiv, dar și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București au gestionat defectuos situația infecțiilor nosocomiale.

"În ceea ce privește inspecțiile efectuate de către DSPMB în unitățile sanitare cu paturi și UPU/CPU, anterior și ulterior incendiului de la clubul Colectiv, a rezultat că această instituție a acționat în mod diferit, în sensul că, anterior acestui eveniment, DSPMB nu a prelevat probe pentru control microbiologic (teste sanitație, probe apă potabilă, probe alimente), în vederea evidențierii infecțiilor nosocomiale, de la niciuna dintre cele 50 de unități sanitare cu paturi verificate, deși au fost semnalate deficiențe în majoritatea spitalelor privind condițiile igienico-sanitare, sterilizarea și normele de curățenie/dezinfecție. De asemenea, anterior incendiului de la clubul Colectiv, DSPMB nu a efectuat o evaluare/supraveghere a situației infecțiilor nosocomiale în cadrul acțiunilor desfășurate la spitalele verificate, așa cum a realizat ulterior acestui eveniment", se arată în raportul Corpului de control al premierului.

Pe acelaşi subiect

Documentul mai arată că modificările legislative repetate și necorelarea acestora au făcut ca DSPMB să își diminueze activitățile de control.

"Capacitatea instituțională și mecanismele de control existente la nivelul sistemului de sănătate nu s-au dezvoltat suficient. Astfel, pe fondul modificărilor legislative din domeniul sănătății publice, precum și a necorelării prevederilor conținute în actele normative incidente, DSPMB a înregistrat, în perioada 2010 — 2016, o diminuare a activităților de evaluare, control și participare/coordonare în asistența medicală de urgență, precum și în asistența medicală în caz de calamități, epidemii, catastrofe și alte situații deosebite", potrivit raportului Corpului de control al premierului.

Printre cele mai importante disfuncționalități constatate de Corpul de control și transmise autorităților competente au fost constrângeri legate de spațiile în care se derulează activitatea medicală de urgență — clădiri vechi, pereți cu zugrăveli deteriorate, pavimente distruse—, insuficiența personalului medical cu specialitatea în medicină de urgență, insuficiența dotărilor specifice asistenței medicale de urgență și a medicamentelor și materialelor sanitare și supraaglomerarea UPU/CPU cu cazuri de pacienți cu afecțiuni curente care ar putea fi preluate de medicina de familie și de medicina publică.

Verificările au fost demarate după tragedia de la Colectiv, la acel moment fiind semnatate mai multe cazuri ale răniţilor a căror stare s-a agravat din cauza infecţiilor intraspitaliceşti.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Răniți din Colectiv, uciși de infecțiile din spital? Concluziile Corpului de control al premierului - RAPORT OFICIAL