Video Răsturnare de situație. Fata care ar fi fost abuzată de primarul din Ștefăneștii de Jos îi ia apărarea: "Copilul e al unui băiat de 21 de ani"
Cazul primarului din Ştefăneştii de Jos, suspectat că ar fi abuzat sexual o fată de 12 ani, se complică tot mai tare. Acum, edilul este acuzat şi de trafic de influență, după ce ar fi ameninţat psihologul care i-a luat declaraţiile minorei. Şi mai grav este că angajaţii statului care ar fi trebuit să o protejeze pe copilă nu au făcut nimic pentru ea. Protecţia Copilului susţine că a aflat abia acum de caz, deşi are o sesizare în sertar de câţiva ani.
Tânăra a născut în urmă cu trei ani la maternitatea Polizu. Avea doar 13 ani atunci. A ajuns la spital, împreună cu mama ei, fără buletin şi fără certificat de naştere. Reprezentanţii maternităţii susţin că la externare au anunţat, conform protoclului, Direcţia pentru Protecţia Copilului pentru că era vorba de o mamă minoră.
Maria Lincă, asistent social principal I.N.S.M.C. Polizu: Am avut o minoră în vârstă de 13 ani care s-a prezentat la camera de gardă însărcinată în vederea naşterii, însoţită fiind de mama ei. S-au externat în familie la adresa de domiciliu. În sensul acesta, eu am solicitat monitorizare DGASPC Sector 1 Bucureşti, cât şi DGASPC Ilfov, deoarece docmiciliul mamei e în judeţul Ilfov.
De aici, DGASPC Ilfov ar fi trebuit să o monitorizeze pe fată şi să îi asigure consiliere psihologică. DGASPC Ilfov susţine, însă, că a aflat de caz abia la finalul lunii martie a acestui an de la Poliţia Ilfov şi că s-ar fi autosesizat în urma informaţiilor apărute în presă. Asta înseamnă că dosarul a stagnat mai bine de doi ani.
Fata ar fi fost abuzată de 4 bărbați, între care ar fi fost și primarul din Ștefăneștii de Jos
Cazul scoate la iveală indiferenţa cu care sunt tratate de autorităţi mamele minore din România, tot mai multe în ultimii ani. Potrivit unor surse din anchetă, fata ar fi fost abuzată de patru bărbaţi la o petrecere, iar printre aceştia s-ar fi aflat şi edilul din Ştefăneştii de Jos. S-ar fi întâmplat în 2018, dar violurile ar fi continuat şi după acea petrecere, spun anchetatorii. Adolescenta a şi născut un copil. Edilul susține că informațiile apărute în spațiul public sunt "neadevărate" și cere efectuarea unor teste ADN și poligraf, pentru a-și demonstra nevinovăția. Între timp, fata îi susţine varianta. Într-o declaraţie pentru Observator spune: "Nu s-a întâmplat nimic, iar eu nu o să declar nimic până când o să fiu chemată la poliţie. Eu am fost cu un băiat de 21 de ani, am rămas însărcinată, nu am mai ţinut legătura şi am fost ameninţată să zic ce vrea poliţia. Copilul e al băiatului de 21 de ani."
Primarul comunei din Ilfov a fost audiat şi reţinut pentru o noapte. Procurorii nu au mai cerut în instanţă arestarea edilului, iar acum este cercetat în libertate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰