Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Remorcă cu cauciucuri în valoare de 80.000 de euro, furată de pe marginea drumului, în Argeş. Poliţiştii l-au prins pe hoţ abia după 4 luni

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reţinut la aproape patru luni distanţă după ce a furat o remorcă încărcată cu anvelope, de pe marginea unui drum din Argeş. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul nu a fost recuperat până acum. 

de Redactia Observator

la 04.01.2023 , 15:18

Anvelope Bărbat de 37 de ani, reţinut la aproape patru luni după ce a furat o remorcă încărcată cu anvelope, de pe marginea unui drum din Argeş - Shutterstock

Bărbatul în vârstă de 37 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut, marţi, sub acuzaţia de furt după ce, împreună cu un complice, a furat o remorcă încărcată cu cauciucuri în valoare de 80.000 de euro şi care era parcată pe marginea unui drum naţional. Nimic din prejudiciu nu a fost recuperat.

Complicele tânărului este arestat în Belgia pentru fapte similare

Fapta a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când o remorcă parcată într-o alveolă de pe marginea unui drum care duce către autostrada A 1 a dispărut. Poliţiştii din Argeş au anunţat, miercuri, că suspecţii pentru furt au fost identificaţi, iar unul dintre ei, un dâmboviţean în vârstă de 37 de ani, a fost reţinut pentru furt calificat.

Articolul continuă după reclamă

„Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 septembrie 2022, bărbatul, împreună cu un bărbat de 21 de ani, din Răteşti, ar fi sustras o semiremorcă, încărcată cu anvelope, în valoare de aproximativ 80.000 de euro, parcată pe marginea DN 65 B. Pentru săvârşirea faptei, bărbaţii ar fi folosit un autocamion, căruia i-au ataşat plăcuţe cu număr de înmatriculare fals, autocamion identificat, ulterior, de către poliţişti, pe raza judeţului Suceava, fără semiremorcă. În ziua de 03 ianuarie a.c., bărbatul de 37 de ani a fost identificat, pe raza localităţii Răteşti, şi a fost condus la audieri, în baza unui mandat de aducere”, transmite Poliţia judeţeană Argeş, potrivit News.

Pe acelaşi subiect

Hoţul nu a vrut să recunoască ce a făcut cu cauciucurile furate

Surse judiciare au precizat că nimic din prejudiciu nu a fost recuperat, suspectul refuzând să dea date despre ce anume a făcut cu cauciucurile furate. Complicele său este arestat în Belgia pentru fapte similare.

Aceleaşi surse au precizat că ancheta a fost îngreunată de faptul că furtul remorcii a fost observat şi anunţat la câteva zile după ce acesta s-a produs.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Remorcă cu cauciucuri în valoare de 80.000 de euro, furată de pe marginea drumului, în Argeş. Poliţiştii l-au prins pe hoţ abia după 4 luni