Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român înjunghiat pentru un loc de parcare, în Italia! Totul a fost filmat de camerele de supraveghere. Poliţia, pe urmele agresorului

Un român de 44 de ani a ajuns la spital, înjunghiat, după o banală ceartă în trafic pentru un loc de parcare. Incidentul a avut loc în oraşul italian Terni.

de Redactia Observator

la 27.11.2017 , 14:36

Un român în vârstă de 44 de ani a ajuns la spital, înjunghiat, după o banală ceartă în trafic pentru un loc de parcare. Incidentul a avut loc în localitatea Terni, din regiunea Umbria, centrul Italiei.

Carabinierii sunt acum pe urmele atacatorului care, potrivit martorilor oculari, imediat după ce l-a înjunghiat pe român, a urcat la bordul unei autoutilitare si a demarat în trombă.

Agresorul ar fi, după cum au susținut cei care au văzut scandalul, italian, scrie italiadiaspora.it.

Articolul continuă după reclamă

Evenimentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 19.00, la o oră la care în zona respectivă se afla foarte multă lume.

Potrivit presei din Peninsulă, incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în zonă. Acum, oamenii legii vor verifica aceste imagini pentru a-l putea identifica pe agresor.

Românul a fost transportat de urgență la spital si, potrivit ultimelor informații, starea clinică este stabilă, deşi a fost înjunghiat de trei ori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Român înjunghiat pentru un loc de parcare, în Italia! Totul a fost filmat de camerele de supraveghere. Poliţia, pe urmele agresorului