Români căutaţi internaţional după ce au comis un jaf armat în Austria, prinşi de poliţişti în Oţelu Roşu
Doi tineri căutaţi de autorităţile din Austria, după ce au comis un jaf armat, au fost depistaţi în oraşul Oţelu Roşu din judeţul Caraş-Severin. Ei au fost reţinuţi 24 de ore, în urma unei decizii a Curţii de Apel Timişoara, urmând să fie extrădaţi.
Doi tineri, de 26 și 37 de ani, din Oțelu Roșu, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare pentru jaf armat în Austria, au fost depistați joi de polițiști, informează IPJ Caraș-Severin. Indivizii au fost prezentați unui procuror din cadrul Curții de Apel Timișoara, care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore. Bărbații au fost trimiși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. "Astăzi,18 ianuarie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și Poliția Orașului Oțelu Roșu au depistat doi bărbați de 26 și 37 de ani, din Oțelu Roșu, pe numele cărora era emise de autoritățile austriece, mandate europene de arestare, pentru comiterea, pe teritoriul Austriei, a unei tâlhării cu folosirea unei arme. Cei doi au fost prezentați procurorului din cadrul Curții de Apel Timișoara, care a dispus reţinerea lor, pentru 24 de ore", au transmis oamenii legii.
Cei doi urmează să fie prezentați unui judecător al Curții de Apel Timișoara pentru emiterea mandatului de arestare preventivă în vederea extrădării în Austria.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰