Live Video Scandal în Parlamentul României, la discursul premierului Cîţu. Opoziţia i-a adus o coasă şi siluete decupate din carton
Premierul Florin Cîţu a luat cuvântul în Parlamentul României, la solicitarea PSD, pentru a susţine bugetul de stat din 2021 şi a început discursul cu comentarii acide împotriva reprezentanţilor Opoziţiei.
Scandal în Parlament, la discuţiile pe buget
Parlamentarii AUR au părăsit sala, după un discurs al lui George Simion, lider al partidului.
"Vin, din păcate, din judeţul Hunedoara, unde am fost chemaţi de mineri, pentru că bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul AUR va părăsi sala de şedinţe în semn de solidaritate cu lucrătorii din Valea Jiului, pentru că din păcate, domnule Cîţu, acest guvern nu are un plan, o viziune pentru România. În afară de lozinci şi de minciuni, pentru că la conducerea complexelor energetice s-a perindat clasa politică, când de stânga, când de dreapta, nu aveam cu ce să îi bucurăm pentru aceşti oameni. Ei nu cred în minciunile doamne Turcan, ei încă sunt în mină, noi cei de la AUR vom părăsi aceste dezbateri, poate vă veţi trezi domnule Cîţu şi veţi înţelege că oamenii au nevoie de soluţii. Vreţi să le daţi cursuri de reconversie socială? Am tot auzit această placă. Nu există aceste cursuri. Minerii de azi care mai au forţă de muncă, vor ajunge culegători de sparanghel în Germania. Când noi vă spunem – nu vindeţi gazele din Marea Neagră, nu daţi legea offshore, nu vindeţi portul Constanţa şi nu distrugeţi Poşta Română. Domnule Cîţu, vorbesc în numele românilor. E timpul să îi ascultaţi, nu să faceţi analogii din astea cu mineriada. Domnule Cîţu, dvs v-aţi luat salariul, minerii din Valea Jiului nu şi-a luat nici până azi salariul şi veniţi cu soluţii. Nu transformaţi Turceni, Işalniţa, în panouri fotovoltaice. Trebuie să dăm soluţii românilor, nu circ, nu demagogie. Mă bucur că râdeţi, domnule Orban, v-aţi auzit râsul ruginit, dar ne conduceţi de 10 ani. Azi o să vă lăsăm noi pe voi", a afirmat liderul AUR.
Florin Cîţu a lansat atacuri la Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu. Opoziţia nu s-a lăsat mai prejos şi a ripostat cu comentarii acide.
"De fiecare dată când sunt invitat în Parlament şi este respectată procedura, vin şi răspund. În acelaşi timp românii ar trebui să ştie că această invitaţie din partea grupului PSD nu are nicio legătură cu bugetul României. Ei m-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor. Eu vă spun că premierul rezistă. Să vedem cine mă contestă pe mine, conducerea PSD – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, aceştia sunt cei care mă contestă pe mine. Toţi, slugile lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov, rămân şi au fost slugile celor doi", a spus premierul Cîţu.
Marcel Ciolacu i-a răspuns premierului Cîţu.
”Sunteţi plini de ură faţă de bugetari pe care acum îi ameninţaţi cu tăieri de venituri şi cu concedieri, sunteţi plin de ură la adresa mediului privat. Spuneţi-le românilor că i-aţi minţit, recunoaşteţi că nici nu aţi citit legea salarizării atunci când le spuneţi românilor că există sporuri de 80%, când ele sunt plafonate la 30%. Aţi minţit că există sporuri de calculator. Nu mai există, doamna Turcan. Singurul spor pe care l-aţi scos a fost cel de la prefecturi, pe care tot dvs l-aţi introdus. Domnule Cîţu, trebuie să prezentaţi Europei un PNRR, un plan naţional, unul pentru România. De aceea acest PNRR trebuie dezbătut aici în parlament, e planul românilor pentru români, nu e un plan al celor care au pierdut alegerile. Aţi spus că vreţi reformă în administraţie, dar ea nu se face cu ură, cu învrăjbire, reforma înseamnă ca toţi românii să o ducă mai bine. Dar dumneavoastră, domnule Cîţu, nu vreţi nicio reformă, pentru că nu aveţi curaj, nici viziune. Nu aţi fost în stare azi, 22 februarie, să aduceţi în Parlament un proiect de buget. Duceţi-vă acasă, domnule Cîţu!”, a spus Ciolacu.
"Am primit lista amendamentelor cele care au fost făcute publice de cei de la PSD, impactul bugetar este de aproape 600 sută din PIB. Deci asta înseamnă să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din Uniunea Europeană pentru că sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul Finanţelor acţiuni generale plătim contribuţia la UE. De acolo vrea PSD să ia banii, să ne lase fără contribuţie la Uniunea Europeană ca să ne scoată din Uniunea Europeană. Astea sunt amendamentele PSD", a declarat anterior, Florin Cîţu.
Guvernul va adopta forma finală a bugetului pe 2021
Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va adopta luni seară, de la ora 19.00, formele finale ale legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an, după ce au fost avizate de către Consiliul Legislativ, iar marţi cele două proiecte vor fi trimise Parlamentului.
„În ceea ce priveşte legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale, Guvernul se va întruni într-o şedinţă în cursul acestei seri pentru a adopta forma finală, după avizul Consiliul Legislativ. Se ştie că a venit abia în cursul zilei de astăzi avizul Consiliului Legislativ şi, procedural, chiar dacă nu există o modificare a legii bugetului de stat în urma avizului Consiliului Legislativ, trebuie practic adoptat bugetul în urma avizului Consiliului Legislativ. Cel mai probabil, legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament, imediat ce vor ajunge la Parlament. Împreună cu doamna Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România”, a declarat Ludovic Orban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰