Scriitorul Patrick Modiano este laureatul premiului Nobel pentru Literatură 2014
Scriitorul francez Patrick Modiano este laureatul premiului Nobel pentru Literatură 2014, a anunţat Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia
Scriitorul francez Patrick Modiano este laureatul premiului Nobel pentru Literatură 2014, a anunţat Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia
Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, când cercetătorii John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină pentru descoperirea celulelor care alcătuiesc sistemul de poziţionare din creier, supranumit "GPS-ul intern".
Modiano a fost recompensat pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînţelese destine din perioada ocupaţiei naziste.
Şanse mari de câştig aveau scriitorul japonez Haruki Murakami, americanul de origine evreiască Philip Roth, kenyanul Ngugi Wa Thiong'o şi Svetlana Alexievich, din Belarus, scriu cei de la The Guardian.
Peste 200 de nume au fost luate în calcul iniţial pentru premiul Nobel pentru Literatură, însă în final au fost selectaţi cinci autori, pe o listă scurtă care nu este însă făcută publică până după momentul anunţării câştigătorului.
În anul 2013, premiul a fost câştigat de Alice Munroe, iar în anul 2009 de Herta Muller, scriitoare germană de origine română.
Printre cei care erau cotaţi cu şanse bune la câştigarea Nobelului pentru Literatura s-a numărat şi scriitorul român Mircea Cărtărescu.
Câştigătorul premiului Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel - va fi anunţat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰