Scufundare de noapte în Marea Neagră. Imagini spectaculoase din adâncuri (Video)
Marea Neagră şi-a îmbogăţit ecosistemul în timpul pandemiei. Pentru că şi ea a avut, cumva, parte de o formă de izolare. Un scafandru militar a descoperit că vietăţile de pe fundul Mării Negre se fac văzute cel mai bine noaptea. În premieră pentru un jurnalist din România, ne-am scufundat după apusul soarelui, pentru a vedea, în toată splendoarea lor, căluţii de mare, crabii, peştii şi o specie extrem de rară de meduze multicolore.
- Scufundarea în Marea Neagră, pe timp de noapte, trebuie făcută doar cu ajutorul unui profesionist.
O să facem o scufundare de noapte. Pentru mine este o premieră, ca jurnalist, iar pentru Pascale Roibu să aibă un jurnalist este o altă premieră.
Soarele se lasă timid. Amurgul ne arată că marea, astăzi, este agitată. Sunt valuri mari şi curenţi puternici, de parcă ar vrea să ne atenţioneze să nu deranjăm prea mult atunci când vom intra în Mare.
Pascale Roibu, scafandru militar: O să vedem diferiți peşti, căluţi de mare, sperăm să vedem cât mai multe meduze. Apa este foarte caldă.
Căutăm locul perfect pentru scufundare. Pascale cunoaşte zonele spectaculoase de pe fundul mării la milimetru.
Ancorăm barca şi ne pregătim. Ne aşteaptă o experienţă fabuloasă.
Suntem la 200 de metri de zona Cazinoului din Constanţa. Aici, apa are aproximativ opt metri şi singura formă de vizibilitate pe care o avem sub apă este un proiector cu lumină difuză. La prima scufundare, curenţii nu ne lasă să vedem mai mult de un metru. Prima imagine clară este cu un căluţ de mare care pare că face sporturi extreme.
Ieşim să ne orientăm şi schimbăm locul. Pascale ştie că, în larg, apa e mai limpede.
Sonia Simionov, reporter Observator: Acum, mergem cu speranţa în meduze! Să vedem meduze!
Misiune îndeplinită. Am văzut tot ce ne-am propus. Şi nu putem decât să recomandăm o astfel de experienţă colorată. Dar, atenţie, orice amator de scufundări trebuie să fie însoţit de un profesionist. Altfel, un vis spectaculos poate deveni periculos.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰