Antena Meniu Search
x

Seism 2018. Scenariul cutremurului de 7,5 grade pe Richter anunţă peste 4.000 de morţi

Seism 2018. În a patra zi a exerciţiului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că bilanţul s-a ridicat la 4.000 de morţi şi peste 8.000 de răniţi.

Seism 2018. Scenariul cutremurului de 7,5 grade pe Richter anunţă peste 4.000 de morţi
Seism 2018. Scenariul cutremurului de 7,5 grade pe Richter anunţă peste 4.000 de morţi - DSU

Seism 2018. În a patra zi a exerciţiului, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că bilanţul s-a ridicat la 4.000 de morţi şi peste 8.000 de răniţi.

Drept urmare, un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter ar fi devastator pentru România şi pentru Bucureşti în special.

Potrivit DSU, la începutul celei de-a patra zile de desfăşurare a exerciţiului Seism 2018, potrivit scenariului, se înregistrează peste 4.380 de persoane decedate, 8.040 de persoane rănite, şi aproximativ 50.000 de persoane fără adăpost.

De asemenea, 48.000 de consumatori au rămas fără electricitate şi 55.000 nu beneficiază de alimentare cu apă.

Pe acelaşi subiect

1.130 de oameni au fost salvaţi în cursul nopţii trecute, 228 de persoane sunt prinse sub dărâmături, iar 833 sunt încă dispărute.

Totodată, în urma seismului înregistrat sâmbătă şi a celor două replici care au urmat, au fost afectate 5.240 de clădiri (460 distruse total, 1.700 distruse parţial, iar 3.080 nu mai prezintă siguranţă pentru locuit).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Conform scenariului exerciţiului Seism 2018, în urma cutremurului au fost distruse şase spitale din Bucureşti, 23 de unităţi spitaliceşti au fost distruse parţial, iar 9 au fost avariate, dar au rămas funcţionale, arată DSU.

În ultimele 24 de ore, echipele de salvatori au desfăşurat misiuni de căutare-salvare, scoatere a victimelor de sub dărâmături, recuperare a persoanelor blocate la înălţime, asistenţă şi evacuare medicală a victimelor.

În continuare, rămân funcţionale taberele de sinistraţi din localităţile Afumaţi şi Voluntari, din judeţul Ilfov, precum şi cele trei tabere organizată la Arena Naţională din Bucureşti, cu o capacitate totală de peste 30.000 de persoane.

Pentru acordarea asistenţei medicale pentru persoanele rănite sunt funcţionale două spitale mobile româneşti, spitalul mobil israelian, spitalul mobil austriac, spitalul mobil italian şi cel norvegian.

Coordonarea medicală şi pentru salvarea persoanelor se face în mod integrat de la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţie de la Ciolpani, împreună cu reprezentanţii EMTCC şi ofiţerii de legătură ai agenţiilor internaţionale implicate în desfăşurarea exerciţiului.

DSU anunţă că echipele de intervenţie în situaţii de urgenţă vor desfăşura şi marţi activităţi pe marginea scenariului existent şi a situaţiilor ipotetice care vor fi introduse, inopinat, în exerciţiu.

Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti - Alexandria - Sofia şi Iaşi - Chişinău.

Scenariul mai arată că seismul a fost urmat de două replici de 5,8 grade pe scara Richter.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Seism 2018. Scenariul cutremurului de 7,5 grade pe Richter anunţă peste 4.000 de morţi