Şi-a pierdut viaţa la doar 8 ani, intoxicat cu fum în propria casă. Inima micuţului s-a oprit în drum spre spital
Tragedie seara trecută într-o comună din Mureș, după ce un băieţel de 8 ani şi-a pierdut viaţa intoxicat cu fum, la scurt timp după ce a fost salvat din casa cuprinsă de flăcări. Tatăl său a fost cel care a intrat în locuinţă şi l-a scos pe copil, care de abia se mai putea ţinea pe picioare. A fost preluat de un echipaj medical, însă a murit în drum spre spital.
Alarma a fost dată după-amiază, când câţiva copii care treceau pe stradă au observat fumul dens ce ieșea din locuință. Au început să strige după ajutor, iar tatăl care avea treabă în grădină a fugit într-un suflet să-şi salveze fiul care rămăsese în casă. Incendiul ar fi pornit de la sobă, iar flăcările s-au extins rapid.
Mărturisirile vecinilor şi familiei
"Nişte copii care erau pe drum, care au văzut fumul. Ce a fost, ferească dumnezeu", mărturisesc vecinii.
"Soba de rumeguş, a pus haine. Cât am mers în grădină la veceu şi am dat de mâncare la porc şi până să vin înapoi, deja ieşea focul din casă. Am scos copilul. Nu se mai putea ţine pe picioare", spune tatăl copilului
Alţi vecini care au văzut vâlvătaia, au venit imediat să dea o mână de ajutor şi au încercat să stingă flăcările cu ce aveau la îndemână, până la venirea pompierilor.
Băiatul aflat în stop cardiorespirator a răspuns iniţial la manevrele de resuscitare, însă s-a stins la scurt timp în ambulanţă, când încă se afla în drum spre spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰