Situaţie dramatică în Vâlcea! Mai multe familii trăiesc în containere în prag de iarnă, după ce pământul le-a înghiţit casele
Mai multe familii din Alunu trăiesc în containere, după ce au fost nevoiţi să plece din casele lor din cauza haldei de steril care le-a înghiţit gospodăriile.
Oamenii au fost nevoiţi să plece din casele lor din cauza haldei de steril care le-a înghiţit gospodăriile. Atunci au primit asigurări că vor avea tot sprijinul din partea autorităţilor! Se întâmpla cu aproape şapte luni în urmă. Acum s-au trezit în prag de iarnă, tot în containere şi fără prea mari speranţe de mai bine.
În primăvară, pământul în Alunu a fost de necontrolat. Atunci opt familii au evacuate. Autorităţile le-au promis însă oamenilor că vor fi ajutaţi să-şi ridice alte case şi că îşi vor lua viaţa de la capăt. E drept, au luat-o, dar, în mare parte, pe propriile forţe. Puţinii bani s-au terminat, iar zidurile ridicate nu mai pot prinde contur.
Oamenii se gândesc disperaţi cum să treacă de iarna care se anunţă aspră.
Specialiştii susţin că surparea a fost provocată de ploile abundente din luna mai. Dar oamenii se tem că situaţia se poate repeta, în lipsa unor măsuri.
Alunecarea de steril a distrus aproximativ 60 de hectare de pădure şi teren agricol, gospodăriile a opt familii şi platforma unui drum judeţean.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰