Recţie revolătoare a conducerii spitalului din Craiova unde un tată a filmat un şoarece în salonul fiicei lui bolnave
O fetiţă bolnavă a fost tratată printre şoareci, în spitalul de boli Infecţioase din Craiova. Tatăl ei a filmat o rozătoare care a intrat în salon.
O fetiţă bolnavă a fost tratată printre şoareci, în spitalul de boli Infecţioase din Craiova. Tatăl ei a filmat o rozătoare care a intrat în salon. Bărbatul spune că nu e singurul incident. Imaginile revoltătoare nu i-au convins pe reprezentanţii spitalului, care neagă întâmplarea. Recunosc totuşi că au avut, în trecut, şoareci printre pacienţi.
Un şoarece mişună la doi paşi de patul unei fetiţe în suferinţă. Este ultimul lucru pe care acest tată dorea să-l vadă în salonul fiicei lui. Revoltat, bărbatul a alertat personalul spitalului de boli infecţioase din Craiova: "Nu au reacţionat în niciun fel. Doar au deschis geamul şi uşa."
După ce imaginile au fost postate pe Internet, reprezentanţii spitalului au reacţionat cu neîncredere. Constantin Ecobici - director medical Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova: "Acest cine o fi, care a postat acest filmuleţ, l-aş ruga foarte tare să precizeze data la care a postat sau la care a făcut filmuleţul."
Conducerea spitalului recunoaşte că au mai fost probleme cu şoarecii, însă cu două luni în urmă. De atunci s-ar fi luat măsuri de deratizare. O idee contrazisă de tatăl revoltat: "Fetiţa mea n-a fost internată în acest spital niciodată. Acum e prima oară când ajung cu ea. Deci nu are cum să fie ce spun ei."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰