Poliţiştii din Cluj, uluiţi de cât de beat era şofer: "Cât alcool aţi consumat? 1,43!" (Video)
Poliţiştii rutieri din Cluj au urmărit un şofer care mergea haotic pe şosea, cu luminile şi semnalele acustice în funcţiune, însă şoferul era atât de beat încât a observat încercările poliţiştilor de a-l opri abia după 3 kilometri.
Poliţiştii rutieri din Cluj au urmărit un şofer care mergea haotic pe şosea, cu luminile şi semnalele acustice în funcţiune, însă şoferul era atât de beat încât a observat încercările poliţiştilor de a-l opri abia după 3 kilometri.
După ce au reuşit să-l oprească, poliţiştii au rămas mască la cifra pe care o arăta etilotestul, întrebându-l uluiţi cât a băut. Răspunsul bărbatului a fost neinteligibil, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore.
Beat mort, un şofer n-a observat maşina de Poliţie care încerca să îl oprească
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier informează că au reținut pentru 24 de ore un șofer depistat în trafic sub influența alcoolului. Acesta circula haotic pe DN1, motiv pentru care polițiști i-au făcut semn să oprească, însă bărbatul și-a continuat deplasarea, reușindu-se oprirea lui în siguranță după 3 kilometri de urmărire.
"Cel în cauză, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Poieni, se deplasa haotic cu autovehiculul pe DN1dinspre Huedin înspre Poieni. Acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărire, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. După circa 3 kilometri, s-a reușit oprirea bărbatului, în siguranță, pe raza comunei Poieni, în afara localității Bologa. În urma testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o concentrație de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice".
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰