Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şofer român condamnat în Ungaria, după ce a condus 44 de ore şi a omorât trei oameni

Un şofer român, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Neamţ, a fost condamnat la închisoare, în Ungaria, după un teribil accident pe care l-a provocat în luna iulie a anului trecut, atunci când trei români au murit.

de Redactia Observator

la 26.10.2018 , 12:37

Un şofer român, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Neamţ, a fost condamnat la închisoare, în Ungaria, după un teribil accident pe care l-a provocat în luna iulie a anului trecut, atunci când trei români au murit.

Potrivit presei din Ungaria, şoferul a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare şi o interdicţie de patru ani de a mai conduce.

Tragedia pentru care bărbatul din Neamţ a fost condamnat la închisoare în Ungaria s-a produs pe 24 iulie 2017, pe autostradă, la numai 20 de kilometri de graniţa cu România.

Articolul continuă după reclamă

Şoferul se afla la volanul unui microbuz în care se aflau opt pasageri, respectiv şase bărbaţi şi două femei.

Pe acelaşi subiect

Potrivit anchetatorilor, românul ar fi condus microbuzul continuu timp de 44 de ore. El a plecat din România pe 21 iulie, iar în aproximativ 24 de ore a ajuns în Marea Britanie, acolo de unde a preluat pasagerii.

Trei romani au murit in urma accidentului produs pe o autostrada din Ungaria

Accident cumplit după ce a adormit la volan

După ce a ajuns în Marea Britanie, şoferul a dormit o noapte în microbuz, iar a doua zi i-a preluat pe pasageri din Londra şi Dover şi a pornit către România pe data de 24 iulie, la primele ore ale dimineţii.

Potrivit martorilor, şoferul a condus continuu pe drumul către România, iar pe autostrada din Ungaria, la numai 20 de kilometri de graniţă, şoferul a adormit la volan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Toţi pasagerii dormeau atunci când şoferul a adormit şi a intrat în plin, cu o viteză de aproximativ 95 de km/h, fără să frâneze, într-un TIR parcat.

În urma impactului deosebit de violent, un tânăr de 28 de ani şi cele două femei din microbuz, în vârstă de 41 şi 52 de ani, au murit pe loc.

Ceilalţi pasageri au ajuns în stare gravă la spitalele din zonă şi au primit îngrijiri medicale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Şofer român condamnat în Ungaria, după ce a condus 44 de ore şi a omorât trei oameni