Şofer român găsit mort în parcare, în Germania: "Ziceai că doarme!"
Un şofer român a fost găsit mort în parcare, în Germania. "Ziceai că doarme!", a scris pe Facebook un coleg, tot român, cel care l-a găsit şi a chemat poliţia.
Un şofer român a fost găsit mort în parcare, în Germania. "Ziceai că doarme!", a scris pe Facebook un coleg, tot român, cel care l-a găsit şi a chemat poliţia.
Un şofer român a fost găsit fără viaţă în cabină, într-o parcare din Wurzburg, pe Autostrada A3, între Hosbach şi Waldaschaff. Imaginile postate de cel care l-a găsit au devenit virale pe grupurile de şoferi de pe Facebook, mai ales că unii şoferi îl cunoşteau pe colegul lor decedat.
Astfel, din comentarii şi din ce a povestit cel care l-a găsit, românul era în prcare de 13 ore, a fost găsit chircit în cabină cu capul pe portieră, desculţ şi cu motorul pornit.
Poliţia a venit şi a ridicat cadavrul din autoutilitara înmatriculată în Braşov. Din câte spun cei care l-au cunoscut pe şofer, acesta a făcut infarct, el fiind găsit cu părţi ale corpului învineţite.
În parcarea în care a fost găsit există camere de supraveghere şi din câte se pare poliţiştii au descoperit că dubiţa staţiona acolo de aproape 13 ore. Maşina a fost găsită cu farurile aprinse şi cu motorul pornit, e posibil ca şoferul să fi murit foarte rapid după ce a reuşit să intre în parcare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰