Antena Meniu Search
x

Video Şoferul care a ucis o tânără de 20 de ani şi l-a băgat pe soţ în comă e lăsat liber: "Nu mai suntem capabili de nimic. Ei suferă şi el se plimbă unde vrea"

A omorât o tânără de 20 de ani, pe soţ l-a băgat în comă, iar el este încă liber. Este decizia ireală a magistraţilor în cazul şoferului de 20 de ani din Baia Mare, care, într-o clipă, a distrus destinul a doi tineri abia căsătoriţi. Şi, mai grav, bărbatul nu era la prima abatere.

de Redactia Observator

la 06.07.2021, 19:38

Vezi și

Două zile s-a luptat pentru viaţa ei tânăra de 20 de ani. Însă, rănile au fost mult prea grave. Era intubată. Suferise deja o amputare a piciorului, iar organele interne erau zdrobite. "Ruptură de splină, de rinichi. După o lungă comă şi un infarct, azi noapte a decedat", a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Soţul ei, transferat la o clinică din Cluj, este stabil, conştient, însă prognosticul este în continuare rezervat. Îşi aminteşte întreg coşmarul. "Ştie absolut tot ce se întâmplă. Am vorbit şi despre şofer. I-am spus tot ce s-a întâmplat. Aşa sunt legile la noi", spune Andrei Varga, fratele bărbatului lovit de maşină.

Şoferul care a provocat tragedia este liber. Este decizia ireală a magistraţilor, după ce primise, iniţial, propunere de arestare preventivă. "În urma decesului uneia dintre victimele accidentului rutier, poliţiştii au continuat urmărirea penală faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă", a declarat Ionela Cozma, de la IPJ Maramureş. "Nu mai suntem capabili de nimic. O mare tragedie. Ei suferă şi el se plimbă unde vrea, face ce vrea", mai spune Andrei Varga. Decizia a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Şoferul care a ucis o tânără de 20 de ani şi l-a băgat pe soţ în comă e lăsat liber: "Nu mai suntem capabili de nimic. Ei suferă şi el se plimbă unde vrea"